În ultima zi a campaniei, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au ajuns în mijlocul elevilor de la Liceul Tehnologic „Moga Voievod” Hălmagiu și Școala Gimnazială Vârfurile.
Alături de colegii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Secției 10 Poliție Rurală, Poliției Orașului Vârfurile, și câinii de detecție droguri din cadrul Serviciului Criminalistic, au purtat discuții despre un subiect de mare actualitate: prevenirea consumului și traficului de droguri și a altor substanțe psihoactive.
Elevii au aflat care sunt riscurile asociate consumului de droguri, efectele asupra sănătății, familiei și parcursului școlar, dar și consecințele legale ale implicării în activități de trafic. S-a vorbit deschis despre presiunea anturajului, despre tentațiile la care pot fi expuși tinerii și despre importanța alegerilor responsabile.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale întâlnirii a fost demonstrația realizată de Heka, colega noastră din cadrul Poliției Canine,
Prin astfel de activități, ne dorim să le oferim copiilor și adolescenților informații corecte și instrumentele necesare pentru a recunoaște situațiile de risc, pentru a lua decizii responsabile și pentru a cere ajutor atunci când au nevoie.
Prevenția începe prin informare, continuă prin responsabilitate și se construiește prin alegeri bune.
„Săptămâna prevenirii criminalității” s-a încheiat alături de elevii din Hălmagiu și Vârfurile