DOINIŢA OANCEA, LIPSITĂ DE GRIJI FINANCIARE

by Cristian Dobre

Învățată de copil cu munca, dar și cu valoarea banului, Doinița Oancea a știut cum să-și gestioneze încasările, dar și când să facă risipă. În momentul de față, vedeta TV declară că e perfect mulțumită de statutul ei financiar și că este într-o perioadă în care-și cheltuiește veniturile, fără să facă economie.

După ce o perioadă lungă a avut grijă de finanțele ei și a fost destul de chibzuită cu cheltuielile, Doinița Oancea a ajuns în stadiul în care nu se mai uită la bani atunci când vrea să-și satisfacă un capriciu.

„Am avut momente când am strâns bani pentru a-mi termina casa pe care o ridicasem, dar acum pentru că am terminat ce mi-am propus, acum nu-mi mai trebuie nimic, deci nu mai strâng bani și îi cheltui pe toți tot timpul. Nu știu dacă este foarte bine, dar aș sfătui oamenii să strângă banii pentru că siguranța zilei de mâine nu o avem, iar dacă ai 2 bani, pune unul de-o parte și unul cheltuie-l”, a declarat Doinița Oancea pentru LIBERTATEA.
Împărțea banii câștigați cu mama ei
Actrița a ajuns acum în situația de a-și permite să nu stea prea mult pe gânduri atunci când merge la cumpărături prin magazine, însă, în trecut, Doinița a știut ce înseamnă lipsa banilor și mai ales cât de greu se obțin.

„Cred că primii mei bani câștigați au fost la o vârstă foarte fragedă, pentru că îmi plăcea să mă duc cu mama mea, când se duce ea la muncă și atunci recompensele erau și financiare. Bănuiesc că atunci mi-am cumpărat vreun maimuțoi ceva. Nu mai știu exact, dar îmi aduc aminte că cu primii bani câștigați, pe la vreo 19 ani, am fost foarte mândră să-i las un bilet mamei și să-i scriu că am câștigat niște bani și că îi las jumătate ei să se ducă la piață, iar cu restul îmi iau o bluză”, a mai spus actrița.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments