DOI BARBATI AU GASIT UN PORTOFEL PLIN CU BANI, PE CARE L-AU PREDAT POLITIEI

by Paula Craciun

La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Poliţiei oraşului Chişineu Criş s-au prezentat doi bărbaţi, care au găsit un portofel, în care se afla suma de 500 de euro, 700 de lei şi 13.000 de forinţi.
Cei doi bărbaţi, de 55 respectiv, 42 de ani, ambii angajaţi ai unei companii de furnizare gaze, au spus poliţiştilor că au găsit portofelul, în timp ce se aflau în serviciu, pe o stradă, din localitatea Chişineu Criş.
Poliţiştii au identificat proprietarul în persoana unui bărbat din localitatea Iermata Neagră, căruia i-a fost restituit portofelul cu banii găsiţi.
Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad apreciază gestul celor doi bărbaţi care prin atitudinea lor au dat dovadă de omenie şi spirit civic şi le mulţumeşte public

Facebook Comments