Activități pentru prevenirea violenței în sport, la sediul Jandarmeriei Arad

/
Dana B.
Astăzi, 8 august, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței în sport. La întâlnirea condusă de Colonel Burlan Claudiu Daniel, (Î)...

AU FOST PRINȘI! Autorii răpirii din centrul Aradului, reținuți de polițiștii din Vinga

/
Dana B.
Au fost prinși! Polițiștii din Vinga au reținut, în această dimineață, autorii răpirii femeii din centrul Aradului. Amintim că, în urmă cu două zile,  o femeie a fost răpită chiar din centrul Aradului, de pe strada Traian Moșoiu, zona Podgoria, incident în urma căruia mai...

Noi strategii antreprenoriale, discutate la întâlnirea de lucru a filialelor județene ale Patronatului Român

/
Dana B.
Preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatul Român, domnul Ioan Marin CRIŞAN  a participat la sfârşitul lunii iulie 2018, la Bucureşti, la invitaţia domnului preşedinte al Patronatului Român, Gheorghe NAGHIU, la o întâlnire de lucru a filialelor judeţene. Pornind de la...

„Dacă la 40 de ani suntem încă singuri, ne căsătorim!”. Și s-au căsătorit!

/
Dana B.
Scoţienii Mayrie Gordon şi Reese McLellan s-au cunoscut şi au devenit un cuplu în 1995, pe când aveau în jur de 20 de ani. După o perioadă, însă, cei doi s-au despărţit. Totuşi, şi-au promis ca, dacă amândoi vor fi încă singuri la 40 de ani, să se căsătorească. Când timpul a...

(VIDEO) Strategie turistică sau impotență administrativă: menajerie cu șobolani, în plin centrul Aradului!

/
Dana B.
O scurtă secvență surprinsă cu telefonul reflectă fidel nivelul de interes al autorităților locale față de orașul în care locuim, față de sănătatea și bunăstarea cetățenilor. Totodată, plasează Aradul direct în mediul rural, din punct de vedere al disponibilității și...

Peste 160 de șoferi, amendați în ultimele 24 de ore

/
Dana B.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 162 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală...

Patru minori arădeni au fost prinși în timp ce furau dintr-un autoturism

/
Dana B.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant delict 4 minori care furau dintr-un autoturism. La data de 7 august a.c., polițiștii au depistat în flagrant patru minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, toți din Arad, în timp ce sustrăgeau dintr-un autoturism parcat...

A dispărut de la domiciliu. Dacă o vedeți, sunați la 112!

/
Dana B.
La data de 31 iulie, a plecat de la domiciliul său din Arad și nu s-a mai întors, FECHETE IULIANA de 43 de ani. Femeia are următoarele semnalmente: 1,55 m., 60 de kg., păr negru până la nivelul umerilor, ochi negri, mers greoi- piciorul drept fiind mai scurt decât piciorul stâng-,...

Alertă de călătorie! 70% din zboruri afectate de greva companiei croate

/
Dana B.
MAE atenţionează românii care vor să călătorească în Croaţia, că începând de miercuri dimineaţă Sindicatul piloţilor Croaţia Airlines vor intra în grevă pe o durată nelimitată, astfel 70% din zboruri vor fi afectate. În Belgia, din 10 august, şi personalul companiei Ryanair va...

Culturile contaminate cu virusul pestei porcine vor fi arse sau dezinfectate

/
Dana B.
Culturile agricole care au fost contaminate de mistreţi cu virusul pestei porcine vor fi arse sau dezinfectate de către proprietarii sau utilizatorii terenurilor, pentru reducerea riscurilor de răspândire a bolii, a decis ministrul agriculturii Petre Daea într-un ordin, relatează...

Salariaţii din Ministerul Tineretului şi Sportului intră în grevă generală

/
Dana B.
Salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, cluburi sportive municipale, DJTS, Case de Cultură ale Studenţilor, Complexuri Sportive Naţionale intră în grevă generală, miercuri dimineaţă, până la soluţionarea problemelor legate de inechităţile...

8 august - Ziua internațională a pisicii

/
Dana B.
Ziua internaţională a pisicii, dedicată unuia dintre cele mai populare animale de companie din lume, este celebrată în fiecare an în ziua de 8 august. Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW) şi alte grupuri care militează pentru...

Trei bărbați din vestul țării au murit în timp ce curățau o fântână

/
Dana B.
Clipe de groază în această seară într-o localitate din județul Timiș. Trei persoane și-au pierdut viața, în timp ce curățau o fântână. Doi dintre oameni erau tată și fiu. Bărbații munceau în curtea unei case din Jupani, la curățarea fântânii din gospodărie. La un moment dat...

Se redeschide circulația spre cartierele Via Carmina și Europa, după întâlnirea de la Prefectură

/
Dana B.
La inițiativa Prefectului Județului Arad, Florentina Horgea, în Sala Rotondă a Instituției Prefectului a avut loc o întâlnire de lucru pentru identificarea soluțiilor tehnice de acces în cartierele Europa și Via Carmina. La întâlnire au participat, pe lângă reprezentanții...

Arthur Horeanu, arădeanul cu o carieră de succes la nici 14 ani

/
Dana B.
Arthur Horeanu este de un an elev al Școlii Populare de Arte din Arad, la secția canto a profesoarei Claudia Ștesco. De-a lungul timpului a susținut zeci de concerte în Arad și în țară, la festivalurile ARTmania din Sibiu, rEvolution și Timland în Timișoara, și în deschiderea unor...