Alertă de călătorie! 70% din zboruri afectate de greva companiei croate

by Dana B.

MAE atenţionează românii care vor să călătorească în Croaţia, că începând de miercuri dimineaţă Sindicatul piloţilor Croaţia Airlines vor intra în grevă pe o durată nelimitată, astfel 70% din zboruri vor fi afectate. În Belgia, din 10 august, şi personalul companiei Ryanair va intra în grevă.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze sau să călătorească în Republica Croaţia pe calea aerului, că Sindicatul piloţilor Companiei Croaţia Airlines /HSPP/ şi Sindicatul personalului de deservire şi auxiliar al Croaţia Airlines /OCRA/ au decis să intre în grevă pe o durată nelimitată, începând cu 8 august 2018, ora locală 06:00 (ora 07:00, ora României). Pe perioada grevei, vor fi afectate 70% dintre zborurile Companiei Croaţia Airlines, respectiv peste 5.000 de pasageri zilnic”, se arată într-un comunicat de presă al reprezentaţilor Ministerului Afacerilor Externe.

Sursa citată „recomandă cetăţenilor români care urmează să călătorească cu aeronave ale Companiei Croaţia Airlines, să solicite informaţii privind zborurile respective la agenţiile Companiei Croaţia Airlines şi să îşi organizeze corespunzător călătoriile. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112”.

De asemenea, MAE oferă şi informaţii utile pentru români, unde aceştia pot cere asistenţă consulară, dacă întâmpină probleme din cauza grevei personalului companiei aeriene croate.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +3851467660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +3859841341. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internethttp://zagreb.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, completează reprezentaţii MAE.

În Belgia, începând cu 10 august, şi personalul de bord al companiei aeriene Ryanair va intra în grevă, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei că, la data de 10 august 2018, va avea loc o grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair.Astfel, va fi afectat programul de zbor al curselor aeriene Ryanair din aeroporturile belgiene”, se arată într-un comunicat al MAE.

Din nou, reprezentanţii ministerului oferă date utile românilor care s-ar putea confrunta cu probleme din cauza grevei companiei aeriene mai sus menţionate.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Belgiei: +3223475338, +3223450040 şi +3223441658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Bruxelles: +3223440854. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://bruxelles.mae.ro,www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs<http://www.mae.ro/app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, conchide sursa citată.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments