DEPOZIT DE MUNITIE, CU SUTE DE PROIECTILE IN STARE DE FUNCTIONARE, DESCOPERIT INTR-O PADURE
Un depozit de muniţie, cu sute de proiectile în stare de funcţionare, a fost descoperit de un poliţist, joi, într-o pădure din judeţul Vaslui, pirotehniştii scoţând la suprafaţă 160 de elemente de muniţie, iar vineri vor fi reluate săpăturile pentru a fi ridicate şi alte proiectile....
PRICOPIE: EVALUAREA ELEVILOR DE CLASA A VIII-A AR TREBUI SA CUPRINDA SI O LIMBA STRAINA
Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a trebuie să vizeze şi o limbă străină, iar Ministerul Educaţiei intenţionează să introducă testarea acestei competenţe, însă nu în 2014 şi nici anul viitor, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Ministrul a precizat,...
MECIUL CU MIOVENI - IN PERICOL SA NU SE DISPUTE, IAR UTA NU SE MAI POATE ANTRENA PE “FRANCISC NEUMAN”
UTA riscă să nu poată juca meciul cu CS Mioveni, din play-out-ul Ligii a II-a. Pentru ca partida de sâmbătă să se poată disputa, trebuie achitate măcar jumătate din baremurile de arbitraj restante, iar asta e valabil şi în cazul în care se va opta din nou pentru juniorii lui Sandu...
O NOUA AMANARE IN CAZUL UTA BD: GLORIA A CERUT INSCRISURI LA DOSAR
Zi importantă astăzi la AJF Arad, unde a avut loc o nouă şedinţă a Comisiei de Disciplină. Marea miză era soluţionarea contestaţiilor depuse de Gloria Arad şi Progresul Pecica, cu privire la dreptul de participare al UTA BD în Liga a IV-a, caz amânat din nou. La solicitarea...
INEUL AVERTIZEAZA SEBISUL: “E DERBY DELLA MADONNINA, VREM SA NE BUCURAM LA FINAL!”
CS Ineu nu mai are presiune pe acest final de sezon, echipa clasându-se pe locul 5 în play-off-ul din C5. Cu obiectivul îndeplinit, zărăndanii pot arbitra lupta la promovare, iar sâmbătă de la ora 18 e din nou derby arădean în judeţ, împotriva celor de la Naţional Sebiş. Şi ce derby,...
GHEORGHE SECULICI ESTE ACUZAT CA IMPLICA CCIA IN POLITICA, PRIN INVITAREA LUI BASESCU LA EDU2JOB
Partidul Conservator- filiala Arad apreciază acţiunea Camerei de Comerţ , Industrie şi Agricultură Arad de a veni în faţa arădenilor cu târgul educaţional EDU2JOB, dovedind că este o instituţie utilă şi profesionistă, însă nu este de acord cu politizarea acestui eveniment de către...
TRIBUNALUL BUCURESTI ADMITE CONTOPIREA PEDEPSELOR LUI NASTASE, FARA SA ADAUGE UN SPOR
Tribunalul București a admis joi cererea de contopire a pedepselor primite de fostul premier Adrian Năstase în dosarele "Zambaccian" și "Trofeul calității", urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de patru ani închisoare, fără ca instanța să-i adauge un spor de pedeapsă....
O NOUA INFATISARE FARA NICIUN REZULTAT IN CAZUL ABEL
O nouă înfățișare a avut loc, joi, la Tribunalul Caraș Severin, în cazul Abel. De această dată, trebuia audiat martorul care a găsit portofelul lui Abel pe drumul Arad-Oradea. Din păcate, din nou nu a fost de găsit martorul respectiv, la instanţă venind o hârtie prin care se...
LA PECICA SI NADLAC LUCRARILE DE LA RETEAUA DE APA SI CANALIZARE SUNT IN GRAFIC
Peste 12.000 de locuitori ai oraşului Pecica vor beneficia de reţele de apă şi canalizare noi, în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, proiect implementat pe teritoriul a 13 unităţi administrativ-teritoriale ale...
JANDARMII ARADENI PREZENTI LA TARGUL INTERNATIONAL EDU2JOB
Reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad participă la manifestările care au loc, în aceste zile, în cadrul Târgului internaţional pentru educaţie şi locuri de muncă EDU2JOB, la Centrul Expo Arad Internaţional. La standul de prezentare, jandarmii arădeni îi vor...
SI-A ALIMENTAT MASINA LA O STATIE DE COMBUSTIBIL DAR NU A PLATIT
Poliţiştii Secției nr. 1 Poliție au reuşit identificarea unui bărbat bănuit că şi-ar fi alimentat autoturismul cu carburant şi a plecat fără să plătească. Din cercetările efectuate de către poliţişti s-a stabilit faptul că, în data de 28.01.2014, în jurul orei 2038, B....
CRESCATORII DE ANIMALE CU DATORII LA BUGETUL DE STAT ISI VOR RECUPERA BANII DE LA apia
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul judetean Arad informeaza faptul ca prin Legea nr.48/17.04.2014 privind unele masuri referitoare la platile nationale directe complementare in sectorul zootehnic sunt repusi in drepturi crescatorii de animale care au depus cerere...
CNADNR CAUTA FIRME PENTRU PAZA AUTOSTRAZILOR ARAD-TIMISOARA SI NADLAC-ARAD
CNADNR vrea să achiziţioneze servicii de pază a patrimoniului pentru 183 de kilometri de autostradă, pe o perioadă de un an, valoarea cumulată a celor şase contracte scoase la licitaţie fiind estimată la 7,2 milioane lei (1,6 millioane euro), inclusiv TVA. Serviciile ar urma să fie...
AI DATORII LA STAT? AFLA DACA ANAF TE-A INCLUS PE LISTA DATORNICILOR
Agentia Nationala de Administrare Fiscala a publicat recent pe pagina sa de internet o lista cu toate societatile comerciale care au datorii la stat. Este vorba despre datoriile inregistrate pe primul trimestru din 2014 catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul...
SEBISUL MUTA DIN NOU, INAINTEA DERBY-ULUI DE LA INEU: ADRIAN ABRUDEAN IL SCHIMBA PE STUPAR!
Paşii greşiţi de pe teren propriu, cu FCM Baia Mare şi mai ales cu Şoimii Pîncota au produs un nou val de nemulţumire la Naţional Sebiş, echipă care din postură de favorită la promovare, se vede acum doar pe locul 3 în C5. Conducerea clubului nu a stat cu mâinile în sân şi a luat...