MECIUL CU MIOVENI – IN PERICOL SA NU SE DISPUTE, IAR UTA NU SE MAI POATE ANTRENA PE “FRANCISC NEUMAN”

by Sorin Haut

UTA riscă să nu poată juca meciul cu CS Mioveni, din play-out-ul Ligii a II-a. Pentru ca partida de sâmbătă să se poată disputa, trebuie achitate măcar jumătate din baremurile de arbitraj restante, iar asta e valabil şi în cazul în care se va opta din nou pentru juniorii lui Sandu Gaica. Utiştii s-au ţinut de cuvânt şi au depus plângeri penale (motivul fiind îngrădirea dreptului la muncă) împotriva societăţii şi a administratorului special, Dorin Micşa, după ce la Satu Mare nu au fost lăsaţi să joace, fiindu-le reţinute de conducere carnetele de joc. Bătrâna Doamnă a mai primit astăzi o veste proastă, şi anume că Primăria o alungă de pe stadion, pe motiv că datoriile FC UTA SA sunt foarte mari şi nimeni nu intenţionează să le achite. Astfel, echipa fanion nu se va mai putea antrena în Calea Aurel Vlaicu, dar totuşi va putea disputa meciuri oficiale. Până când, vom vedea.

 

Facebook Comments