SUSPECTII DE LA CHARLIE HEBDO AU LUAT OSTATICI INTR-O TIPOGRAFIE DIN DAMMARTIN-ENG-GOELE
Fraţii Cherif şi Said Kouachi, suspectaţi în atentatul de miercuri de la Charlie Hebdo, ar fi autorii unei luări de ostatici care are loc vineri dimineaţă într-o tipografie din Dammartin-en-Goële, în Seine-et-Marne. Două persoane au murit şi alte 20 au fost rănite în urma schimbului...
SOFER TRIMIS IN JUDECATA DUPA CE A FOST PRINS BAUT LA VOLAN
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin rechizitoriul din data de 07.01.2015, au dispus, trimiterea în judecată a inculpatului POPOVICI LUCIAN GABRIEL pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor...
ATLETII ARADENI SE REGASESC IN TOPUL FEDERATIEI ROMANE
Aradul are patru atleţi, toţi medaliaţi naţionali sau balcanici în 2014, în Top 10 întocmit de Federaţia Română de Atletism. Mădălina Florea, antrenată de Ioan Avram, este legitimată la CS Universitatea Aurel Vlaicu, sportiva în vârstă de 22 de ani, formată la Sighişoara,...
DOUA SPECTACOLE SEMNATE IOAN PETER PIT, IN LUNA PLINA DE TEATRU
Sâmbătă și duminică, sala Studio va găzdui spectacolele CEI MARI, CEI MICI și UN OM DE MILIOANE, ambele purtând semnătura actorului Ioan Peter Pit, realizator atât al pieselor, cât și al regiei. CEI MARI, CEI MICI, îi aduce în scenă pe actorii Carmen Vlaga - Bogdan, Cecilia Donat,...
LUCIAN SANMARTEAN, DESEMNAT CEL MAI BUN FOTBALIST ROMAN DIN 2014
Mijlocașul Lucian Sânmărtean (Steaua București) a fost desemnat, joi seara, cel mai bun fotbalist român al anului 2014, în cadrul Galei premiilor Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), desfășurată la Hotelul Howard Johnson din Capitală. Lituanianul Giedrius Arlauskis...
ADRIAN MUTU SI-A ANUNTAT RETRAGEREA DIN ACTIVITATE
Atacantul român Adrian Mutu și-a anunțat retragerea din activitate, joi, chiar în ziua în care a împlinit 36 de ani, potrivit canalului de televiziune Digi Sport. ''Nu mai vreau să vorbesc despre fotbal, m-am retras din activitate'', ar fi afirmat Mutu, care a refuzat să intre în direct la...
SIMONA HALEP S-A CALIFICAT IN FINALA DE LA SHENZHEN
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 500.000 de dolari, vineri, după ce a dispus în semifinale de chinezoaica Saisai Zheng, cu 6-2, 6-3. Primele minute ale meciului au fost destul de echilibrate,...
VINERI, 9 IANUARIE 2015
1774 - A murit arhitectul si urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada lui Ludovic al XV-lea (n.17.01.1705). 1844 - Apare, la Iasi, periodicul "Propasirea" sau "Foaie stiintifica literara", care continua programul Daciei Literare. Aici publica Nicolae...
DUMITRU DRAGOMIR, VAZUT CA SI SALVATORUL LIGII 2. PAVEL PIROS IL SUSTINE PE FOSTUL SEF AL LPF
Ştefan Stana (ACS Berceni), Pavel Piroş (Şoimii Pâncota), Ionuţ Ivan (FC Olt) şi Constantin Prepeliţă (Unirea Slobozia) sunt unii dintre conducătorii cluburilor din Liga 2 care au vorbit sau propus ca Dumitru Dragomir să devină noul preşedinte al LPF2. În emisiunea "Trafic Sport” de...
AI TENUL GRAS? FA-TI O MASCA EFICIENTA CU ZEAMA DE LAMAIE
Iti recomandam cateva masti pentru tenul gras care fac adevarate minuni pentru chipul tau. Trebuie sa le incerci! Bateti energic albusul unui ou pana obtineti o spuma bogata. Adaugati o lingurita de zeama de lamaie; bateti din nou compozitia, care va constitui o excelenta masca degresanta,...
ANDREEA MANTEA, DESPRE SEXUL VIITORULUI BEBELUS: “ESTE FUSTRANT“
Andreea Mnatea a vorbit despre sexul viitorului ei bebeluş. Frumoasa prezentatoare a spus că toate încercările de a vedea sexul acestuia au eşuat, căci mereu a fost foarte agitat. Invitată în platoul emisiunii "Acces direct", Andreea Mantea şi Cristi Mitrea au vorbit despre copilul pe care...
INTENSIFICARI ALE VANTULUI, NINSORI SI POLEI, PANA SAMBATA LA ORA 14:00
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă de vineri, ora 10.00, până sâmbătă la ora 14.00, potrivit căreia vor fi intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte în toată ţara, iar la munte ninsori, însă vremea se încălzeşte. "În...
CNADNR, EXECUTATA SILIT DE AEROPORTUL ARAD PENTRU TREI MILIOANE DE LEI
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a fost executată silit de Aeroportul Arad, pentru aproape trei milioane de lei, sumă obţinută în instanţă drept despăgubiri după construirea autostrăzii pan-europene, care a afectat sistemul de balizaj al...
IN ARAD SUNT 1193 LOCURI DE MUNCA VACANTE
10.446 locuri de muncă vacante în data de 8 Ianuarie 2015 Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 10.446 locuri de muncă, în data de 8...
DOSAR PENAL PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTOTURISM NEINMATRICULAT
În cursul zilei de ieri, politistii de la Biroul Rutier au identificat un barbat, care a condus un autoturism neînmatriculat. În urma verificarilor politistii au stabilit ca, barbatul, de 59 de ani, din Arad, ar fi condus un autoturism pe strada Caransebes din municipiu, având numarul de...