SEDINTA PUBLICA PENTRU SOLUTIONAREA CERERILOR DE PRETRANSFER AL CADRELOR DIDACTICE TITULARE

/
webeditor web
Vineri,  17 aprilie 2015, începând cu ora 8.00, la sediul ISJ Arad, în Sala de şedinţe (Etajul II), va avea loc şedinţa publică pentru soluţionarea solicitărilor de pretransfer. La şedinţa publică vor participa cadrele didactice titulare care au solicitat pretransfer consimţit între...

PROPRIETARII DE PADURI, OBLIGATI SA PLATEASCA TAXE DE MEDIU

/
Cosmin Mihuta
În România, pădurea este considerată poluator şi plăteşte taxa de mediu. Informaţia uluitoare apare într-un raport al Curţii de Conturi, care analizează modul de administrare a fondului forestier naţional în perioada 2010 - 2013. Tot de aici aflăm că ţara nostră a accesat mai...

PNL ARAD IN PRAGUL FURIEI PE LEGEA PENSIONARILOR, CALIMENTE ARE PROPIA POLITICA

/
Florin Popa
Curg comunicatele dinspre PNL Arad,toţi membrii sunt revoltaţi şi oripilaţi de iniţiativa Parlamentului privind majorarea pensiilor parlamentarilor. „Din capul locului vă pot spune că Partidul Național Liberal nu susține proiectul legii pensiilor speciale ale parlamentarilor" strigă...

CONSILIUL JUDETEAN ARAD SUSTINE O NOUA ETAPA A CAMPANIEI DE PREVENIRE A BOLILOR CARDIOVASCULARE

/
webeditor web
Consiliul Județean Arad (CJA) și Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) vor desfășura, începând de luni, 20 aprilie, și până pe 30 aprilie 2015, o nouă campanie de prevenție a bolilor cardiovasculare, sub titlul: ”Ghioceii prevenției cardiace”. Începută, în toamna anului...

PESTE 300 DE SOFERI AU FOST AMENDATI DE POLITIA RUTIERA IN ULTIMELE 24 DE ORE

/
webeditor web
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 347 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală...

CERCETAT PENTRU TAIERE ILEGALA DE ARBORI

/
webeditor web
Poliţiştii de la Poliţia oraşului Sebiş au identificat un bărbat, bănuit de tăierea ilegală a unor arbori. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în cursul zilei de ieri, bărbatul de 27 de ani, ar fi tăiat fără drept arbori din specia carpen, în valoare de aproximativ...

UN SOFER A FOST PRINS LA VOLANUL UNEI MASINI NEINMATRICULATE

/
webeditor web
Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic ieri, un bărbat care a condus un autoturism neînmatriculat. Bărbatul, de 24 de ani, a fost depistat în trafic, pe DN 79, pe raza localităţii Şimand, în timp ce conducea un autoturism având numărul de înmatriculare provizoriu cu...

UN INVESTITOR GERMAN, CU O MIE DE HECTARE IN ARAD: „PRETUL TERENURILOR ESTE LA POTENTIALUL MAXIM“

/
Cosmin Mihuta
Preţul terenurilor agricole în Banat a ajuns aproape de poten­ţialul maxim de creştere în condiţiile în care cotaţiile ce­rea­lelor şi seminţelor oleaginoase nu sunt suficient de mari pen­tru a susţine majorări suplimentare, spune Reinhold Kru­ger, investitor german care deţine o...

IUSTIN CIONCA: "PNL NU SUSTINE PROIECTUL LEGII PENSIILOR SPECIALE PENTRU PARLAMENTARI"

/
webeditor web
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul legii pensiilor speciale pentru parlamentari este o născocire a parlamentarilor PSD, care au în vedere doar logica beneficiilor personale și a privilegiilor pentru aleși....

BIANCA BRAD ISI VARSA NADUFUL: "MA IAU DE FRAIERA SI MI S-AU INTORS IMPOTRIVA!"

/
webeditor web
Actriţa este foc şi pară. Ea a explicat care este motivul pentru care se simte contrariată de ceea ce i se întâmplă. Bianca Brad şi-a vărsat of-ul în faţa prietenilor săi virtuali. Ea s-a declarat dezamăgită şi contrariat, mărturisind că nu înţelege de ce atunci când a făcut...

UN TRATAMENT ANTI-LEUCEMIE AR PUTEA DA REZULTATE SI IMPOTRIVA CANCERULUI DE PANCREAS

/
webeditor web
Un tratament folosit pentru a trata leucemiile și limfoamele ar putea eficientiza, de asemenea, chimioterapiile menite să combată cancerul de pancreas, unul dintre cele mai letale forme de cancer, potrivit unui studiu ale cărui concluzii au fost prezentate miercuri la Barcelona, relatează AFP....

COPII SI PARINTI, INVITATI SA RADA CU LACRIMI SAU SA REFLECTEZE ALATURI DE LAFCADIO, LEUL CARE NU S-A PAGUBAS

/
webeditor web
Vineri, 17 aprilie, de la orele 18 la librăria Scienta va avea loc o nouă ediție a proiectului „Vino să citim împreună”. De această dată se va citi din cartea Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș de Shel Silverstein, apărută în românește la editura Arthur, în colecția...

PRIMELE DECLARATII ALE AMNEI, DUPA MOARTEA BUNICULUI EI:" M-A PRINS DE MANA..."

/
webeditor web
"Dacă nu aveți un bătrân, cumpăraţi-vă", aşa se spune. O ştim cu toţii pe frumoasa şi talentata Amna, care a avut o perioadă destul de încărcată emoţional. Puternică fiind, cântăreaţa a reuşit să treacă cu bine peste toate şi să iasă cu zâmbetul pe buze, însă  vestea...

MASCA CU IAURT SI OU IMPOTRIVA CADERII PARULUI

/
webeditor web
Poate că nu ştiai până acum, însă dacă ai probleme cu căderea părului, două alimente din frigiderul tău – ouăle şi iaurtul – te-ar putea scăpa, odată pentru totdeauna, de această neplăcere. Cum acţionează ouăle şi iaurtul împotriva căderii părului Ouăle şi iaurtul nu...

PERCHEZITII IN BUCURESTI SI ILFOV. FINUL LUI GIGI BECALI, CERCETAT PENTRU EVAZIUNE FISCALA

/
webeditor web
Peste 80 de polițiști bucureșteni efectuează, joi, 15 percheziții domiciliare, în Capitală și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Potrivit , finul lui Gigi Becali, Virgil Tudorache, este vizat în acest dosar, fiind acuzat că a vândut...