SEDINTA PUBLICA PENTRU SOLUTIONAREA CERERILOR DE PRETRANSFER AL CADRELOR DIDACTICE TITULARE

SEDINTA PUBLICA PENTRU SOLUTIONAREA CERERILOR DE PRETRANSFER AL CADRELOR DIDACTICE TITULARE
Vineri,  17 aprilie 2015, începând cu ora 8.00, la sediul ISJ Arad, în Sala de şedinţe (Etajul II), va avea loc şedinţa publică pentru soluţionarea solicitărilor de pretransfer. La şedinţa publică vor participa cadrele didactice titulare care au solicitat pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, sau  pretransfer prin schimb de posturi. Soluţionarea cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, sau de pretransfer prin schimb de posturi se face pentru cadrele didactice titulare, respectiv cadrele didactice prevăzute la art. 31 alin.(7), (8) și (10), în conformitate cu prevederile Art. 51-56 din Metodologia - cadru aprobată prin OMEN nr. 4895/2014, cu modificările şi completările ulterioare (OMEN nr. 5108/2014). Candidaţii, participanţi la şedinţa publică,  se legitimează cu BI/CI sau pot fi reprezentaţi de o altă persoană prin procură notarială în original. În cazul în care cadrul didactic nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa publică, cererea acestuia nu se soluţionează. Candidații vor aduce acordul/acordul de principiul în original de la unitățile de învățământ unde au solicitat eliberarea acestora,  în vederea completării dosarului de pretransfer. Candidaţii vor fi prezenţi cu 15 minute înainte de ora programată conform graficului ataşat. Programarea este realizată în funcţie de disciplina pentru care cadrul didactic solicită pretransferul.