Schimbări ale taxei de drum pentru transportatorii care circulă în Ungaria

/
Cristian Dobre
MAE anunţă că, de la 3 februarie, transportatorii care tranzitează Ungaria vor fi obligaţi să introducă noi informaţii în sistemul de colectare a taxelor de drum HU-GO, precum marca autovehicului, certificatul de înmatriculare şi anul fabricaţiei, pentru verificarea încadrării în...

Încă patru români au murit din cauza gripei. Numărul total al deceselor a ajuns la 43

/
Cristian Dobre
Trei bărbaţi în vârstă de 40, 49 şi 93 de ani din judeţele Giurgiu, Brăila şi respectiv Bucureşti, precum şi o femeie de 87 de ani din judeţul Iaşi au murit din cauza gripei, numărul total al deceselor ajungând astfel la 43. Cu toţii sufereau şi de alte boli şi nu erau vaccinaţi...

Marele câştigător la gala Sindicatului actorilor americani 2019

/
Cristian Dobre
Lungmetrajul "Black Panther", de Ryan Coogler, a fost marele câştigător la cea de-a 25-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde a obţinut trofeul pentru cea mai bună distribuţie, potrivit Variety. SAG Awards este una dintre cele mai...

Volkswagen căutat în Germania, descoperit în vama Nădlac

/
Cristian Dobre
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetățean român care conducea un autoturism marca Volkswagen, în valoare de 46.000 lei, ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, de către autorităţile din Germania. În...

Un urmărit general pentru furt și șantaj, prins de polițiștii de frontieră arădeni

/
Cristian Dobre
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat  şi predat organelor competente un bărbat căutat de autorităţile române pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 6 ani.  În data de 27.01.2019, în jurul orei 06.20, la Punctul de...

Ce ”minuni” mai fac, în trafic, șoferii arădeni

/
Cristian Dobre
Polițiștii rutieri cercetează mai multe persoane pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat un bărbat de 32 de ani din Pleșcuța, în timp ce conducea un autoturism pe...

Plante care scad glicemia în mod natural

/
Cristian Dobre
Plantele medicinale care contin principii active hipoglicemiante pot fi adjuvante pretioase in cure de lunga durata. Ceaiurile se beau neindulcite, de regula inainte de mesele principale. Afin– frunzele de afin contin myrtilina, supranumita de unii cercetatori insulin vegetala. Se folosesc sub...

Femeia care l-a acuzat pe Chris Brown de viol, dată în judecată

/
Cristian Dobre
Rapperul american Chris Brown a dat-o în judecată pe femeia care l-a acuzat de viol. El susține că a fost defăimat. „Chris Brown a depus o plângere la procuratura din Paris, pentru acuzații defăimătoare, astfel încât să se deschidă o anchetă, mai ales pentru a se clarifica...

Ce s-a întâmplat cu banii câștigați din drepturi de autor de Ileana Ciuculete

/
Cristian Dobre
La aproape doi ani de la moartea artistei Ileana Ciuculete, s-a aflat ce s-a întâmplat cu banii din contul acesteia, de pe drepturile de autor. Se pare că, interpreta de de muzică populară a câștigat 14.000 lei din drepturi de autor în ultimii 3 ani din viață și aproape 2.000 lei după...

Aproape 400 de șoferi, amendați în acest weekend în Arad

/
Cristian Dobre
În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 385 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală...

De ce a refuzat Angela Similea să se mute definitiv în SUA

/
Cristian Dobre
De mai bine de doi ani, Angela Similea își petrece cea mai mare parte a timpului în America, unde locuiesc fiul și nepoții săi. Familia ar vrea-o mutată definitiv acolo, însă marea doamnă a muzicii ușoare românești nu se poate rupe de țara natală. Viața Angelei Similea s-a schimbat...

Bolile grave la care pot duce dinții prost îngrijiți

/
Cristian Dobre
Diabetul, afecțiunile cardiovasculare, cancerul sau bolile pulmonare au o strânsă legătură cu sănătatea dinților. Iar legătura este una cu dublu sens. Pe de o parte, dinţii îngrijiţi prost pot fi terenul fertil perfect pentru dezvoltarea unor probleme grave de sănătate, iar pe de...

Penitenciarul Arad are un nou locatar, condamnat pentru furt calificat

/
Cristian Dobre
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai orașului Sebiș și polițiști din cadrul I.P.J. Alba au pus în aplicare un mandat de executare e pedepsei închisorii. Pe raza localității Sebiș a fost depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, un tânăr de 25...

Topul celor mai romantice destinații în luna februarie

/
Cristian Dobre
Listele celor mai romantice destinaţii turistice din februarie arată că unele locuri, pentru care anotimpul cald este sezonul de vârf pentru vizitatori, beneficiază din plin de perspectiva afectivă pe care o oferă turiştilor sărbătoarea de la jumătatea lunii dedicată îndrăgostiţilor....

Primele șase piese calificate la Eurovision România 2019

/
Cristian Dobre
Piesele "Army Of Love" (Bella Santiago), "Destin" (Trooper), "Skyscraper" (Teodora Dinu), "We Are The Ones" (Claudiu Mirea), "Without You (Sin Ti)" (Dya & Lucian Colareza), "Underground" (Mirela Vaida) s-au calificat în urma primei semifinale a selecţiei naţionale pentru Eurovision 2019,...