SIMULARE PENTRU ALEGERILE LOCALE, ÎN TOATĂ ȚARA
Duminică, la nivel naţional, are loc prima dintre cele trei simulări ale alegerilor locale, la care va fi testat sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenirea votului multiplu, informeaza Mediafax. Duminică, începând cu ora 09.00, Comisia Tehnică a alegerilor locale...
UTA A ÎNVINS MIOVENIUL ŞI PROMOVAREA SE DECIDE ÎN ULTIMA ETAPĂ!
UTA a învins astăzi, scor 1-0, pe CS Mioveni, în etapa a noua, penultima, din play-off-ul seriei de vest a Ligii a II-a, făcând încă un pas spre Liga 1. Aşa cum era de anticipat, Mioveniul a arătat încă din start că a venit la Arad să îşi vândă scump pielea, UTA tremurând serios...
ASOCIAȚIA EDU CER: PROFESORUL IOAN TULCAN A COLABORAT CU SECURITATEA
Profesorul universitar Ioan Tulcan de la Facultatea de Teologie a Universitatii Aurel Vlaicu din Arad, selectat in comisia de Teologie a Consiliului National de Atestare a Diplomelor, Titlurilor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), institutie abilitata sa analizeze sesizarile de plagiat care...
PESTE 1500 DE PERSOANE DECEDATE SUNT AȘTEPTATE LA VOT ÎN 5 IUNIE
Peste 1.500 de persoane de peste 100 de ani au fost scoase din bazele de date de la Evidenţa Populaţiei după ce s-a descoperit că figurau deşi erau decedate, fiind făcute acum verficări pentru alte peste 1.000 pentru care există informaţii că au încetat din viaţă, dar nu sunt acte care...
CIPRIAN LUCA A PRIMIT O DIPLOMĂ DE ONOARE DIN PARTEA UVVG
Candidatul independent la Primăria Aradului, Ciprian Luca, susținut de Alianța pentru Arad formată din PRU și UCDR și de PSRO, a fost invitat la reuniunea absolvenților Alumni UVVG, care a avut loc sâmbătă, 21 mai, la Campusul Universitar „Vasile Goldiș” de pe strada Liviu Rebreanu...
NUMĂRUL FIRMELOR NOI A SCĂZUT CU 15 LA SUTĂ ÎN ACEST AN
Numărul societăților cu capital străin nou înființate în primul trimestru din 2016 a scăzut cu 15,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la 1.327, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Valoarea totală a capitalului social al celor 1.327...
DUMINICĂ, 22 MAI 2016
1813 - S-a nascut Richard Wagner (FOTO), compozitor german (m.13.02.1883). 1856 - S-a nascut Wilhelm Schwarzfeld, ebraist, istoric, publicist (m.22.02.1894). 1873 - A murit Alessandro Manzoni, prozator, poet, dramaturg si critic literar italian (n.07.03.1785). 1906 - S-a nascut scriitoarea Profira...
ŢUCUDEAN E PE LISTA LUI ANDONE. FANII LUI DINAMO NU ÎL VOR
Dinamo speră ca Ioan Andone să continue proiectul început de Rednic, însă tensiunile par că se acumulează în Ştefan cel Mare. Fanii, care nu l-au dorit pe "Fălcos", au luat atitudine în legătură cu repatrierile lui Bălgrădean şi Ţucudean, pe care îi consideră trădători. În...
HALEP ÎNCEPE DUMINICĂ DRUMUL SPRE TROFEUL DE LA ROLAND GARROS
Jucătoarea română de tenis Simona Halep (24 ani), numărul 6 mondial, va disputa duminică primul său meci din cadrul ediţiei 2016 a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, împotriva japonezei Nao Hibino (21 ani), ocupanta locul 70 WTA. Partida dintre Halep şi Hibino va fi ultima care...
SUSPANS PÂNĂ ÎN ULTIMA ETAPĂ ÎN LIGA 4! REZULTATE ŞI CLASAMENT
Penultima etapă a Ligii a IV-a Arad nu a clarificat încă lucrurile la cei doi poli ai clasamentului, astfel că suspansul se amână pentru ultima etapă! Singura certitudine e că Şimandul a retrogradat matematic, a doua echipă ce va spune adio primului eşalon judeţean urmând să se...
E OFICIAL: DANIELA DODEAN VA CONCURA LA RIO ŞI ÎN PROBA PE ECHIPE!
Federaţia Română de Tenis de Masă a primit sâmbătă o înştiinţare din partea forului mondial (ITTF), prin care i se comunică faptul că echipa națională feminină, formată din Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro și Bernadette Szocs, este calificată la Jocurile Olimpice din...
PÎNCOTA A ÎNVINS CLUJUL ŞI E DIN NOU PE LOC DE BARAJ
Şoimii Pîncota a câştigat astăzi la limită, scor 1-0, în faţa Universităţii Cluj, într-un meci contând pentru etapa a opta din play-out-ul seriei de vest a Ligii a II-a. Cu cuţitul la os, echipa din Podgorie a obţinut trei puncte mari în lupta pentru evitarea retrogradării, urcând...
DE LUNI ÎNCEP EVALUĂRILE NAŢIONALE
În perioada 23 mai - 10 iunie 2016, Ministerul Educației Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice 2016 organizează şi realizează evaluarea competenţelor fundamentale pentru toţi elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației Naţionale şi...
21 MAI, ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂȚII
Pentru eliminarea obezității este necesară o strategie de tratament bine stabilită, care se aplică în funcție de particularitățile fiecărui individ, susține nutriționistul Lygia Alexandrescu. Potrivit acesteia, dietoterapia este prima componentă a tratamentului pacientului obez....
SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA, APĂRĂTORII DREPTEI CREDINȚE
Mare sărbătoare a creștinătății avem astăzi prin cinstirea celor ”intocmai ca Apostolii”, Sfinții Impărați Constantin și Elena, mamă și fiu, care prin ale lor decizii au pus capăt celor trei veacuri de din istoria religiei creștine scrise cu sângele mucenicilor. Trei veacuri ale...