SUSPANS PÂNĂ ÎN ULTIMA ETAPĂ ÎN LIGA 4! REZULTATE ŞI CLASAMENT

by Sorin Haut

Penultima etapă a Ligii a IV-a Arad nu a clarificat încă lucrurile la cei doi poli ai clasamentului, astfel că suspansul se amână pentru ultima etapă! Singura certitudine e că Şimandul a retrogradat matematic, a doua echipă ce va spune adio primului eşalon judeţean urmând să se decidă în week-endul viitor chiar în meci direct, între Mailat şi Aqua Vest, ultima învingătoare la limită astăzi în faţa puştilor UTA-ei. Ochii sunt însă aţintiţi spre vârf, acolo unde Cermeiul a făcut un pas mare spre câştigarea campionatului, câştigând pe un teren dificil, în faţa incomodei formaţii din Curtici. Dubla lui Sălăjan a decis meciul de la graniţă, numai că replica a venit şi dinspre Sîntana, Unirea impunându-se scontat în faţa Glogovăţului.
Cermeiul, la un pas de fericire
În ultima etapă, ambele echipe au misiuni destul de grele, dar Cermeiul e avantajată pentru că joacă acasă. Totuşi, Pecica, care a urcat pe trei după eşecul surprinzător al Crişului în faţa celor din Lipova, e în stare să le strice planurile de sărbătoare băieţilor lui Bulza, în timp ce UTA II are de asemenea capacitatea să încurce revelaţia acestui sezon, Unirea Sîntana. Astfel că primul loc se decide chiar în ultima rundă, una în care meciurile cu miză se joacă la Cermei, Şiria şi Mailat.

Liga 4 Arad, etapa 25 (penultima):
Victoria Zăbrani – Voința Mailat 2-0
Rogojinaru, Rancov
Victoria Felnac – Șoimii Șimand 1-0
Vidac
Chișineu Criș – Șoimii Lipova 1-2
Modan / Filimon, Ciuciu
Progresul Pecica – Păulișana Păuliș 5-1
Arsene 2, R.Fritea, Burian, Peii / Gugeanu
Frontiera Curtici – Lunca Teuz Cermei 0-2
Sălăjan 2
Unirea Sîntana – CS Glogovăț 4-1
Capătă 3, Stanciu / Negrea
Aqua Vest – UTA II 1-0
Balaj

Clasament
1.Gloria Cermei 25 20 4 1 85-23 64
2.Unirea Sîntana 25 20 2 3 78-23 62
3.Progresul Pecica 25 19 3 3 67-19 60
4.Crişul Ch.Criş 25 19 2 4 61-27 59
5.Frontiera Curtici 25 11 5 9 38-30 38
6.UTA II Şiria 25 10 5 10 40-42 35
7.Şoimii Lipova 25 9 5 11 47-35 32
8.Păulişana Păuliş 25 8 5 12 38-60 29
9.Victoria Felnac 25 7 4 14 29-51 25
10.Victoria Zăbrani 25 7 4 14 24-52 25
11.CS Glogovăţ 25 5 5 15 36-58 20
12.Voinţa Mailat 25 5 4 16 25-53 19
13.Aqua Vest 25 5 2 18 33-89 17
14.Şoimii Şimand 25 4 2 19 33-73 14

Etapa viitoare (ultima, 28 mai): Glogovăț – Curtici, Lipova – Felnac, Mailat – Aqua Vest, Păuliș – Criș, Șimand – Zăbrani, UTA II – Sîntana, Cermei – Pecica.

Facebook Comments