Administrația Națională de Meteorologie a extins avertizările de vreme severă pentru perioada 7-8 august. În timp ce o parte a țării va fi afectată de vijelii, grindină și ploi torențiale, județul Arad rămâne sub Cod portocaliu de caniculă.
Avertizarea pentru Arad și Timiș a intrat în vigoare vineri, 7 august, la ora 10:30 și este valabilă până sâmbătă, 8 august, la ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, în cele două județe valul de căldură va fi persistent și intens, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Temperaturile maxime vor ajunge la 35-39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Nici în timpul nopții temperaturile nu vor scădea foarte mult. Local, va fi o noapte tropicală, cu minime cuprinse între 20 și 22 de grade.
În același timp, ANM a emis Cod galben de caniculă pentru Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, sudul și vestul Olteniei, sud-vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și centrul și nordul Crișanei. În aceste regiuni sunt prognozate maxime de 31-37 de grade.
În alte regiuni ale țării, căldura va fi urmată de episoade severe de instabilitate atmosferică, fiind anunțate vijelii puternice, averse torențiale și grindină.
Potrivit ANM, avertizările meteorologice emise pentru acest episod sunt valabile, în funcție de zonele vizate, până sâmbătă, 8 august, la ora 21:00.
Aradul rămâne sub Cod portocaliu de caniculă. Temperaturile urcă până la 39 de grade