„ANOTIMPURILE” LUI VIVALDI LA URECHILE LUI FALCA

by Paula Craciun

Datorită costurilor exagerate pentru un concert cu zece sau, în cel mai fericit caz, doisprezece melomani prezenţi în Palatul Filarmonicii, a ajuns un obicei ca Filarmonica de Stat Arad să concerteze în Sala Ferdinand, unde, fiind spaţiul mic, se dă senzaţia unei săli pline.

Seara de sâmbătă, 13 iunie 2015, readuce în ambianţa sălii Ferdinand a Primăriei, odată cu programul cameral de la ora 19.00, muzica sublimă a celor patru partituri, de această dată într-o versiune insolită, pentru flaut şi orchestră. Anotimpurile sunt din nou asociate cu Sinfonia în sol major pentru orchestră de coarde, Medalionul Vivaldi reunindu-i pe afişul de concert pe flautistul Dorel Baicu şi dirijorul Dorin Frandeş.

O confruntare între armonie (raţiune) şi invenţie (imaginaţie) sau cu alte cuvinte  problema libertăţii creatoare pusă la încercare de regulile de compoziţie a dat naştere în secolul al XVIII-lea  unei capodopere care a  cucerit lumea.

Aceasta a fost ideea care a stat la baza Anotimpurilor, celebrele concerte instrumentale semnate de Antonio Vivaldi, expuse cu regularitate  în programele universale dedicate iubitorilor  de muzică clasică.

 

Facebook Comments