ANDREEA MITU JOACA ASTAZI IN OPTIMI LA PARIS. VEZI PROGRAMUL ROMANILOR!

by Sorin Haut

Andreea Mitu, locul 100 WTA, joacă azi în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului. Meciul sportivei noastre cu belgianca Alison Van Uytvanck este al patrulea de pe terenul 1, partidele urmând să înceapă la ora 12:00.

Pe terenul 1, unde va avea loc duelul Mitu – Van Uytvanck, mai sunt programate partidele Fiona Ferro – Tereza Mihalikova, Marin Cilic – David Ferrer şi Sara Errani – Julia Goerges.

„Faţă de celelalte fete care au mai rămas în turneu, pot spune că adversarul este accesibil, dar din moment ce a ajuns şi ea în fazele aceastea, înseamnă că joacă foarte bine şi este un adversar destul de greu. Trebuie să tratez meciul ca atare”, a declarat Andreea Mitu, într-un interviu EXCLUSIV pentru Digi Sport.

După parcursul de la Paris, Mitu şi-a asigurat deja prezenţa printre primele 70 de jucătoare ale lumii, iar o victorie cu belgianca de 21 de ani, ar putea s-o propulseze între primele 50.

Programul jucătorilor români

Perechea Horia Tecău/Katarina Srebotnik (România/Slovenia) va juca în sferturi la dublu mixt cu echipa Maria Jose Martinez Sanchez/Robert Lindstedt (Spania/Suedia), în al treilea meci de pe terenul doi.

La simplu juniori, Dragoş Nicolae Mădăraş va evolua în primul tur cu francezul Ugo Humbert, în primul meci de pe terenul 3. Tot în primul meci, dar pe terenul 4, Jaqueline Cristian va juca în primul tur la simplu junioare cu Katharina Hobgarski (Germania). Jacqueline Cristian va evolua şi la dublu, în pereche cu slovaca Viktoria Kuzmova, meciul cu echipa Usue Maitane Arconada/Nadia Podoroska (SUA/Argentina – favorite 5) fiind al treilea de pe terenul 9.

Elena Gabriela Ruse, favorită 9, va evolua în turul doi la simplu junioare în compania elveţiencei Jil Teichmann, în meciul patru de terenul 10. Ruse va juca şi la dublu, alături de Aliona Bolsova Zadoinov (Spania), cele două urmând să întâlnească perechea Naiktha Bains/Ines Ibbou (Australia/Algeria), în ultimul meci de pe terenul 11.

Dragoş Nicolae Mădăraş şi germanul Louis Wessels vor juca în primul tur la dublu juniori în ultimul meci de pe terenul 16, în compania perechii Marko Osmakcic/Juan Jose Rosas (Elveţia/Peru).

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments