ALDE ARAD, ÎN APĂRAREA VALORILOR CREȘTINE

by Dana B.

Ultimele luări de poziție ale președintelui Iohannis și ale premierului Cioloș, care îndeamnă la ’’toleranță’’ și ’’acceptare’’ în privința căsătoriilor gay, sunt combătute de liderii locali ALDE Arad.

După cum s-a subliniat și în cadrul întâlnirilor recente, avute cu reprezentanții Alianței Părinților, ALDE Arad ia atitudine în favoarea valorilor creștine și a moralității, periclitate prin intermediul declarațiilor respective, indiferent că vorbim despre apărarea drepturilor copilului sau despre familie.

Familia a fost lăsată de Dumnezeu ca uniune între bărbat și femeie. Nu trebuie să fii fanatic religios, cum se exprimă președintele Iohannis în mesajul lui, ca să îți dai seama că anumite precepte nu sunt negociabile ci țin de elementara morală creștină. Alinierea la presiuni venite din exterior, prin care se încearcă acreditarea ideii că respectarea unor valorilor etice de bază ar constitui înapoiere ori intoleranță, este la rândul său inacceptabilă.

ALDE recunoaște libertatea de voință a fiecărei persoane, lucru valabil și în cazul comunităților gay. Însă căsătoria trebuie să rămână ceea ce a fost destinat să fie, ea nu trebuie să se transforme într-o manifestare nefirească, anormală. În consecință, respingem în mod tranșant parteneriatul civil între persoane de același sex și propunem ca în Constituția României să fie prevăzut, negru pe alb, că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie și nu pe cea dintre soți.

Facebook Comments