Incendiu pe zeci de hectare de pășune la Hălmăgel. 27 de pompieri s-au luptat toată noaptea cu flăcările

by Andreea Radu

Garda nr. 2 de intervenție Gurahonț, cu sprijinul SVSU Hălmăgel și angajați ai ocolului silvic au intervenit pe tot parcursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu de pășune împădurită în zonă localității Hălmăgel. Incendiul cu mai multe focare a cuprins aproximativ 30 de ha. La intervenție au participat 27 de pompieri ai subunităților din Gurahonț, voluntari și angajați ai ocolului silvic.
Tot în această dimineață, Detașamentul de pompieri Ineu a intervenit cu 4 echipaje din care 2 de stingere, 1 SMURD si 1 de lucru și salvare de la înălțime, în orașul Ineu, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la acoperișul clădirii administrative a unei tâmplării.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperiș, cu posibilitatea de propagare la întreaga construcție. Viteza de răspuns și intervenția profesionistă a pompierilor a făcut și de acesta dată diferența. Incendiul a fost localizat în limitele găsite fără a se extinde la întreaga construcție și la hala de producție.
Cauza probabilă este în curs de stabilire.

Facebook Comments