EXASPERATI DE NEPASAREA PRIMARIEI, LOCUITORII DIN ARADUL NOU IES IN STRADA

by Sida Voicu

Locuitorii din zona Colonie Aradul Nou vor ieşi sâmbătă în stradă pentru a protesta faţă de starea execrabilă a drumurilor din zonă. Sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 11,00, vor ieşi în stradă locuitorii străzilor Constituţiei, Câmpia Turzii, Economului, Luminii, Coloniştilor, Sigizmund Borldea, Dogarilor şi Spicului. Aceştia se vor întâlni pe strada Constituţiei colţ cu strada Câmpia Turzii, în faţa fostei Şcoli Generale nr. 20 Colonie.

Oamenii au ajuns la capătul răbdării din cauza faptului că de ani de zile străzile lor nu au fost reabilitate de primărie, de-a lungul timpului invocându-se tot felul de motive. Ultimul motiv: Guvernul nu a dat bani pentru reaparaţia străzilor care au fost incluse în PNDI-ul Elenei Udrea. De aproape un an de zile însă străzile au revenit la Primărie iar aceasta avea tot timpul din lume măcar să le cârpească măcar, cu bani sau fără bani de la Guvern. Numai că în stilul său caracteristic,  Gheorghe Falcă a apăsat la maxim pedala nesimţirii politice aruncând de fiecare dată vina pe Guvern fără să facă nimic pentru a rezolva situaţia, de parcă nu ar fi străzile din oraşul pe care-l păstoreşte. În cauză sunt chiar vecinii de cartier ai primarului pe când, bine-nţeles, strada pe care se află reşedinţa acestuia este de mulţi ani asfaltată. Aceeaşi placă a PNDI-ului a fost pusă şi cazul unor drumuri judeţene, numai că acolo cei din Consiliul Judeţean s-au mobilizat şi chiar dacă nu au încă dreptul să reabiliteze drumul Arad-Şiria, măcar îl mai cârpesc din când în cand. În Arad însă, sute de locuitori sunt văduviţi intenţionat de primărie în scopuri politice – ca să aibă Gheorghe Falcă ce comenta la adresa Guvernului Ponta.

 

 

Facebook Comments