Grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Arad

by Paul Anghel

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad au intrerupt lucrul, marţi dimineaţa, timp de două ore.

Aceştia au decis să facă o grevă de avertisment, din pricina nemulţumirilor salariale. Încă de la intrarea în sediul instituţiei arădenii au fost înştiinţaţi despre faptul că între orele 10,00 şi 12,00 este grevă de avertisment.

“Când s-au decis creşterile de salarii pentru diferite categorii, noi am nu am fost luaţi în calcul. Prin acest protest dorim să tragem un semnal de alarmă. Dacă nu se va ţine cont şi de doleanţele noastre avem de când să declanşăm greva pe termen nelimitat”, spun angajaţii APM Arad.

Aceştia nu au lucrat în intervalul orar în care era programată greva.

Acţiunea este una derulată la nivel naţional, agenţiile din ţară au apelat la aceeaşi formă de protest.

Facebook Comments