West Sport Arad, la startul Europenelor de dragon boat

by Sorin Haut

Între 6 şi 9 iulie, Szegedul găzduieşte Campionatele Europene de dragon boat, competiţie la care Aradul va fi reprezentat de o delegaţie numeroasă, formată din aproximativ 30 de sportivi. Printrei ei se află şi componenţi ai Asociaţiei Sportive Club West Sport Arad, preşedintele West Reinhardt anunţându-şi încă de pe acum ambiţiile de a obţine locuri fruntaşe: “Vom face echipă cu alţi sportivi arădeni, de la CSM şi CSS, din Timişoara, de la Nautic Banat, sau chiar din alte părţi ale ţării. Vom participa la 26 de probe, e nevoie de un număr mare de oameni, fiind vorba de un sport de echipă. Ar fi frumos să terminăm în primele 3 locuri în cât mai multe probe. Şanse sunt, pentru că avem şi experienţa unui Campionat Mondial şi a încă unui European. Ne batem pentru a obţine locuri cât mai bune.”
Altfel, clubul condus de West Reinhardt organizează în perioada 1-2 iulie Maratonul Arad-Pecica la kaiac-canoe, care se va desfăşura pe Mureş pe distanţa de 33 de kilometri. Înscrieri se pot face pe site-ul clubului arădean, www.west-sport.com. Pe 23 septembrie, tot pe Mureş, va avea loc evenimentul Dragon Boat pentru toţi, o altă întrecere la care arădenii sunt invitaţi să descopere un sport cu un impact tot mai mare la nivel mondial.

Facebook Comments