Adrian Mihalcea a avut o reacție dură după remiza dintre UTA și FC Botoșani, scor 2-2, din etapa a doua a grupelor Cupei României. Antrenorul arădenilor a vorbit despre oboseala jucătorilor, problemele de lot și așteptările suporterilor, pe care le consideră greu de susținut în condițiile actuale.
UTA a salvat un punct după ce a fost condusă cu 2-0. Oaspeții au deschis scorul prin Papa, în minutul 17, și și-au mărit avantajul în minutul 52. Papeau a redus din diferență în minutul 58, iar Roman a înscris golul egalării în minutul 90.
La interviul de după partidă, Mihalcea a subliniat că echipa sa a resimțit oboseala, chiar dacă a reușit să revină pe tabelă.
„Din punct de vedere fizic am fost morți, punct. Nu știu dacă am câștigat la capitolul dorință sau nu. Dacă vă uitați la toate meciurile, avem același spirit”, a declarat antrenorul UTA-ei, citat de Digi Sport.
Tehnicianul s-a referit și la presiunea din partea publicului, cerând ca așteptările să fie raportate la posibilitățile echipei.
„Dacă publicul vrea sânge, ce să facem? Toată lumea vrea să câștige, dar când n-avem aproape nimic e destul de greu”, a spus Mihalcea.
Problemele de lot reprezintă o altă preocupare pentru antrenor. Coman urmează să fie supus unor investigații după o lovitură primită în spate, în timp ce Gueulette a devenit indisponibil înaintea partidei.
„Momentan nu am nicio idee legat de Coman, trebuie să facă o investigație. A primit un genunchi în spate. Și azi înainte de meci l-am pierdut pe Gueulette. Vom fi din ce în ce mai puțini și lumea iar n-o să înțeleagă, vrea ca noi să fim pe primul loc și tot așa. Dar trebuie să vedem și dacă putem”, a afirmat tehnicianul.
Mihalcea, după UTA – Botoșani 2-2: „Din punct de vedere fizic am fost morți”