VOUCHERELE DE VACANTA AR PUTEA AJUNGE LA ANGAJATI DE LA 1 IULIE

by Paula Craciun

Angajaţii ar putea primi vouchere de vacanţă, de la 1 iulie, având în vedere că Autoritatea Naţională pentru Turism a finalizat normele privind acordarea lor şi, imediat după promulgarea Legii şi publicarea în Monitorul Oficial, documentul va fi trimis spre avizare, notează Digi 24.

Voucherele de vacanţă, care au o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii, vor putea fi folosite doar pe teritoriul României, în limita a şase salarii brute minime pe economie, adică 6.000 de lei.

Regulile privind modul de acordare a primei de vacanţă sub forma voucherelor se stabilesc de către angajatori împreună cu organizaţiile sindicale sau reprezentanţii beneficiarilor.

Lista unităților turistice autorizate va fi transmisă emitenților de către ANT prin publicarea pe site-ul oficial propriu.

Sursa: b1.ro

Facebook Comments