(VIDEO) FALCA A GASIT NOI VINOVATI PENTRU FALIMENTUL CET: „PREFECTUL, PRESA SI PSD“

by Cosmin Mihuta

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă a participat în această după-amiază la întâlnirea Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia s-a discutat despre situația financiară a CET, conform unui comunicat al Primăriei Arad. Primarul Aradului a făcut apel la cooperarea între municipalitate și forțele politice pentru continuarea demersurilor la nivel guvernamental în vederea deblocării fondurilor destinate centralei, întrucât municipalitatea și-a onorat permanent obligațiile financiare față de CET. La încheierea reuniunii, Gheorghe Falcă a declarat: « În cadrul Comisiei de Dialog Social am fost alături de sindicatele de la CET, sindicate care în luna decembrie au fost împreună cu noi la Guvern pentru a rezolva problema blocajului financiar al CET provocat de acumularea datoriilor guvernamentale din anii 2013-2015. Responsabilii din Ministerul Dezvoltării au prezentat atunci soluțiile de rezolvare a situației, soluții care de altfel au fost aplicate în alte orașe. Aradul a fost însă eliminat din listă prin intervenții politice.
Astăzi am solicitat Prefectului să conducă o nouă delegație la Ministerul Dezvoltării, cu reprezentanții CET-ului și ai Primăriei, dar domnul Pribac a refuzat, susținând că arădenii trebuie să plătească din bugetul local datoriile guvernamentale. Această poziție confirmă că Prefectul face parte dintre cei care s-au opus ca Aradul să primească banii pentru CET de la Guvern. »
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, Primarul a dat asigurări că arădenii nu vor rămâne fără energie termică. Gheorghe Falcă a precizat că fondul de rezervă al municipalității are resurse, dar nu este normal și nici moral ca arădenii să plătească datoriile Guvernului către CET și sau pentru alte obiective : « Voi continua să mă bat pentru banii arădenilor. Aradul este printre primii la plata obligațiilor către bugetul central, trebuie ca Guvernul de la București să-și achite obligațiile față de arădeni. » a declarat Primarul Aradului.

Deşi conduce Primăria Arad de 12 ani, iar CET este o societate din subordine, aşa cum reiese şi din înregistrarea video de la conferinţa de presă de astăzi, vinovaţi de situaţia CET sunt presa, PSD şi prefectul. Noroc lui Ponta că a demisionat, fiindcă altfel era şi el în banca acuzaţilor.

 

Facebook Comments