VICTORIE MARE IN DERBY-UL SUFERINTEI: SOIMII PINCOTA – FC BIHOR 1-0

by Sorin Haut

Retragerea Oltului, care a salvat Pîncota şi Bihorul de emoţiile retrogradării, nu au mai oferit aceeaşi miză în meciul de astăzi, contând pentru etapa a 5-a, penultima, a play-out-ului din „B2”. „Şoimii” au început mult mai decişi meciul din Podgorie, Gîlcă şi Dragalina fiind aproape de gol în primul sfert de oră. Unul dintre jucătorii de bază ai vizitatorilor, Sorian, a ieşit accidentat după doar 20 de minute, în urma unei ciocniri cu Rusu. Forcingul gazdelor a avut urmări şi pe tabelă, asta pentru că, în minutul 37, Cuedan a marcat din şase metri, după o centrare de pe stânga al lui Siminic. Bihorenii au replicat rapid, dar şutul lui Lazăr a fost reţinut în doi timpi de Irimia, iar la pauză s-a consemnat scorul de 1-0.

Flavius Cuedan a decis meciul

Pîncota putea încheia conturile în minutul 58, atunci când Gîlcă a fost faultat în careu de Bactăr. Dragalina a ratat însă penalty-ul, şutând peste poartă apărată de Fildan. Acelaşi Dragalina a scăpat singur peste alte patru minute, şutul său din unghi trecând puţin alături. Tot băieţii lui Ionuţ Popa au fost mai periculoşi şi în continuare, Issa şi Suciu, care a nimerit bara cu o lovitură de cap, trecând pe lângă majorarea scorului. Gîlcă a nimerit şi el bara transversală în prelungiri, pe un contraatac, iar meciul s-a încheiat cu victoria meritată a Pîncotei, scor 1-0. Într-un alt meci disputat astăzi în play-out, FC Caransebeş s-a impus cu 4-1 în faţa celor de la CSM Râmnicu Vâlcea.

Casetă tehnică:

Pîncota: Irimia – Polgar, Lung, Rusu, Siminic – Suciu, Gîlcă, Issa, Cuedan (96 Dan), Vladu (79 Monac) – Dragalina (94 Mitu).

FC Bihor: Fildan – Mihuț, Lazăr, Bactăr, Achim – Letan, Ember (46 Andor) – Sorian (23 Toca), Lorincz (75 Ban), Pop – Cigan.

Arbitri: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin) – Gabriel Drăguț Bogdan Gheorghioiu (ambii din Timișoara).

Observatori: Dan Jiga Bistrița (Bistrița), Florian Mierea (Timișoara)

Play-out B2, etapa 5

Şoimii Pîncota – FC Bihor        1-0

FC Caransebeş – Rm.Vâlcea    4-1

Clasament

1.Rm.Vâlcea           25    7     10    8     23-24      31

2.FC Caransebeş     25    7     7     11    27-31      28

3.Şoimii Pîncota      25    5     9     11    21-29      24

4.FC Bihor Oradea   25    4     9     12    16-27      21

Etapa viitoare, ultima (9 mai): FC Bihor – CSM Rm.Vâlcea, Şoimii Pîncota – FC Caransebeş.

 

 

Facebook Comments