Victorie din penalty: Unirea Alba Iulia – Naţional Sebiş 0-1

by Sorin Haut

Național Sebiș a câștigat astăzi, dintr-un penalty transformat de Tulcan (71), meciul din deplasare cu cu AFC Unirea Alba Iulia, contând pentru etapa a 19-a din “C4”. „Alb-negrii” din cetatea Unirii au solicitat şi ei un penalty, refuzat de arbitru în minutul 2, la o intervenţie în careu asupra lui Giurgiu. În prima parte, ambele echipe au trecut pe lângă deschiderea scorului, consemnându-se două ocazii mari. Mai întâi, Selagea a ratat ţinta de la 16 metri cu toată poarta goală în faţă, după o eroare a lui Munteanu, fază consemnată în minutul 23. Apoi, în minutul 31, Basic a trimis mingea în transversală cu o lovitură de cap, iar în continuarea fazei, Suciu a şutat din 5 metri, portarul gazdelor reţinând mingea pe linia porţii. Alba a început mai bine mitanul secund, iar Munteanu a scos din vinclu un şut excelent al lui Selagea, de la 25 de metri. Soarta partidei avea să se decidă în minutul 70, Velici fiind faultat clar în careu de Morar. Lovitura de la 11 metri a fost transformată cu precizie de Tulcan, care a şutat cu fentă, la colţul drept. Sebişenii au controlat apoi jocul, având încă câteva ocazii până la final, Susan, în două rânduri şi Fuchs ratând de puţin desprinderea pe tabelă.
Au revenit pe primul loc, cel puţin până mâine
S-a terminat 1-0 pentru Naţional, care revine, cel puţin până mâine, pe primul loc în seria a patra a Ligii a III-a. E prima victorie externă din retur a Sebişului, care pare decisă să nu mai facă paşi greşiţi, pentru a reuşi mult dorita promovare. Călin Cojocaru a început meciul cu Unirea în formula: Munteanu – Kilin, Bîrsănel, Basic, Siminic – Avramescu, Suciu – Săulescu (75 Susan), Tulcan (80 Fuchs), Iuga – Velici (89 Rosenblum). Celelalte două reprezentante ale judeţului nostru în eşalonul trei, UTA II şi Gloria Cermei, joacă sâmbătă, de la ora 17, pe teren propriu, cu Ripensia, respectiv Performanţa Ighiu.

Facebook Comments