VICEPRIMARUL CATALIN TITIRIGA A DAT LOVITURA. A CASTIGAT O AVERE LA NUNTA

by Cosmin Mihuta

Unul dintre cei doi viceprimari ai Aradului, Cătălin Ţiţirigă, a dat lovitura anul trecut, când a renunţat la burlăcie. Pe lângă faptul că şi-a unit destinul cu cel al  alesei inimii sale, viceprimarul Ţiţirigă a mai avut un motiv de bucurie. În urma căsătoriei, Ţiţirigă s-a ales cu o avere, reuşind să adune din daruri de nuntă nu mai puţin de 45.000 de euro, conform declaraţiei de avere depusă în 2015. Să ne înţelegem de la început: cei 45.000 de euro sunt o avere pentru orice om obişnuit din Arad, cu siguranţă nu şi pentru unii colegi de-ai lui Ţiţirigă din Primăria Arad sau PDL Arad, care adună această sumă pocnind din degete, ca şi comision la o lucrare modestă.

Pentru omul de rând însă, 45.000 de euro reprezintă foarte mult. Cu această sumă poţi cumpăra două apartamente, ceea ce nu e de ici de colo, dacă te gândeşti că unii lucrează o viaţă întreagă şi nu reuşesc să-şi cumpere măcar un apartament. De altfel, chiar viceprimarul Ţiţirigă a vândut, anul trecut, un apartament în Timişoara, cu 19.000  de euro, conform declaraţiei de avere, ca să dăm un exemplu la îndemână.

Suma câştigată la nuntă este una mare şi pentru viceprimarul Ţiţirigă, dacă e să ne luăm după venitul din ultimul an, când a încasat de la Primăria Arad 41.000 de lei, adică vreo 9.000 de euro. Aşa că, de la nuntă, Ţiţirigă a reuşit să adune cât ar fi câştigat în cinci ani din funcţia de viceprimar. Sperăm ca proaspăt căsătoritul Ţiţirigă să cheltuie cumpătat darurile de nuntă, fiindcă din ce se aude dinspre PDL Arad, din 2016 se anunţă vremuri mai grele, prietenul său Falcă pregătindu-i doar un loc de consilier, fără perspective de a mai ajunge viceprimar.

Facebook Comments