Un bărbat din Guineea, depistat cu un document francez al altei persoane, la frontieră

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat din Guineea care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un document de identitate francez care aparţinea altei persoane.
În data de 07.08.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat cu un pașaport eliberat de autoritățile din Franța
Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Guineea, în vârstă de 28 de ani, care a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale.
Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments