UTA s-a impus clar în amicalul de la Socodor: căpitanul Benga și doi nou veniți, printre marcatori! (FOTO)

by Sorin Haut

Nou promovată în Liga a III-a, CS Socodor a fost astăzi gazda grupării fanion a Aradului. UTA s-a aflat abia la primul amical al verii, cu un lot încă experimental și incomplet, Mircea Rednic optând pentru formula de start pe aproape ce a avut mai bun la dispoziție. Astfel, UTA a început într-un 442, cu olandezul Jason în atac, alături de juniorul ucrainean Vadim Kyrychenko (17 ani). Diferența de nivel s-a văzut încă din start, Mustacă și Benga marcând până la pauză pentru 0-2. Rednic a schimbat în întregime formula la pauză, dar schimbări au fost și la gazde.

Ahmet Ekmekci (18 ani), cu o execuție frumoasă și italiano-ghanezul Cooper au stabilit scorul final, 0-4, la capătul unui joc controlat de UTA, dar cu Socodorul având și ea șansele ei de a înscrie golul de onoare. Rednic așteaptă alte întăriri în aceste zile, iar sâmbătă își deplasează echipa la Hunedoara pentru primul test mai serios, cu o altă proaspăt promovată, dar de Liga a II-a, Corvinul.

(foto: UTA Arad, facebook)

Formații: 

Socodor: Vaida (Sîrb 25, 50 Mucha) – Șulea (75 S. Mako), Gherheș, Pele (60 Covaci), Țoca – Ciornei (Miclea 46, 80 Chiș), Turcuș, Avrămuțiu (75 Fluieraș), Lezeu (Perenyi 46) – Pirtea (75 Faur) – Copil (Șimăndan 46). Antrenor: Tibor Darazs

UTA (repriza I): Kucher – Roganovic, Iurasciuc, Benga, Dumitrașcu – R. Pop, Ristin, C. Mihai, Mustacă – Kyrychenko, Jason.

UTA (repriza a II-a): Iacob – Stahl, Bota, Carp, Anișorac – Negoescu, Isac, Ekmekci, Mercioiu – Kone, Cooper.

Arbitri: Tudor Jurcă – Alina Mihoc, Ciprian Pătroi.
Facebook Comments