Slovacul Andrej Fabry este noul mijlocaș ofensiv al Bătrânei Doamne

by Sorin Haut

Andrej Fabry este noul jucător al UTA-ei, anunță site-ul oficial al clubului arădean! Mijlocașul central de profil ofensiv în vârstă de 26 de ani vine din prima ligă a Slovaciei, de la Skalica, locul 11 (penultimul) după sezonul regulat și 8 după play-out, ediția 2022/2023. A evoluat în sezonul precedent 35 de meciuri în toate competițiile, a reușit 12 goluri și a oferit 5 pase decisive. A fost, per total, al 5-lea marcator al primei ligi slovace în sezonul trecut, cu 11 reușite, un gol fiind marcat în Cupă. De altfel, Skalica a fost semifinalistă în Cupa Slovaciei, fiind eliminată abia după o dublă manșă decisă în prelungiri (2-1 și 3-3) de campioana Slovan Bratislava. Născut pe 1 martie 1997, la Topoľčany, în Slovacia, Fabry măsoară 1.77 metri, piciorul de bază este stângul și poate evolua atât în mijlocul terenului, cât și în partea dreaptă.

Al 5-lea transfer anunțat de UTA

A evoluat în carieră pentru FC Nitra, Dunajska Streda, SKF Sered și Skalica în Slovacia și Jablonec, în Cehia. A adunat patru selecții pentru naționala de tineret a Slovaciei, pentru care a debutat în 2018. Fabry, care se vrea a fi noul număr 10 al lui Rednic, este al cincilea transfer anunțat de UTA până acum, după Cooper și Dumitrașcu, ex-Chindia, Carp, ultima oară la UFA (Rusia) și muntenegreanul Roganovic, ce vine de la Laci (Albania). Playmakerul slovac ar putea debuta în amicalul de sâmbătă, de la Hunedoara. Rămâne de văzut dacă atacantul olandez Jonas, aflat în pregătiri și titular în amicalul de azi, l-a convins pe Rednic. 

Facebook Comments