UTA ÎŞI CONTINUĂ AVENTURA ITALIANĂ: ”E CONCURENŢĂ ÎN ATAC”

by Sorin Haut

Trupa arădeană a pierdut primul meci din turneul italian, dar se poate consola cu ideea că a lăsat o impresie bună, după reprezentația din actul tot. Antrenorul Roland Nagy regreta, totuși, golul primit la ultima fază, care a privat UTA de un rezultat bun.

”E frustrant că am pierdut în ultima secundă, după o repriză secundă foarte bună, în care am revenit în joc. A fost o naivitate, dar trebuie să învățăm din asta. Un meci bun, per ansamblu, cu un adversar care a venit după un cantonament și a arătat calitate și valoare. Prima repriză a fost a lor, a doua, zic eu, a fost a noastră. Păcat de acea greșeală, în fotbal se plătește”, a remarcat antrenorul roș-albilor.

Tehnicianul s-a referit și la concurența puternică din ofensiva arădeană, acolo unde și Petre își depune tot mai serios candidatura: ”Mă bucur pentru fiecare jucător care marchează. Lui Petre îi place să înscrie, are calitate de marcator, trebuie să creadă în acest lucru, cu siguranță îi vine rândul mai mult atunci când va fi cazul. E o concurență acerbă în atac, de ei depinde să se bage în echipă”.

Aventura UTA-ei în Italia continuă marți, 2 august, cu un nou episod, triunghiularul la care arădenii participă alături de grecii de la Panteolikos FC și SS Jesina.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments