Cetățean din Bangladesh, prins ascuns într-un TIR la Nădlac

Cetățean din Bangladesh, prins ascuns într-un TIR la Nădlac
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit un cetățean din Bangladesh, în vârstă de 26 de ani, ascuns în cabina unui automarfar, care încerca să ajungă în spațiul Schengen, deși avea viza expirată.
Incidentul a avut loc duminică, 11 octombrie 2026, în timpul unor controale aleatorii efectuate de polițiștii de frontieră pe căile de comunicație din apropierea graniței.
Oamenii legii au oprit pentru verificări un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un cetățean român în vârstă de 41 de ani. În urma controlului, în cabina automarfarului, în spațiul destinat odihnei șoferului, a fost descoperit un bărbat care nu avea dreptul de a călători în spațiul Schengen.
Cetățeanul străin a fost transportat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac pentru verificări, unde s-a stabilit că este originar din Bangladesh, are 26 de ani și deține o viză Schengen expirată.
În acest caz, polițiștii de frontieră au deschis cercetări pentru trafic de migranți, în cazul șoferului român, și pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în cazul cetățeanului din Bangladesh.
Cercetările continuă, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.