UTA a câștigat cu Lipova, sub privirile viitorului finanțator

by Sorin Haut

UTA a câștigat primele două amicale, din cele patru programate în această săptămână.

Mai întâi, echipa arădeană a trecut cu 4-3 de Unirea Sântana, într-un meci în care Todea a folosit garnitura secundă, oferindu-le jucătorilor tineri șansa de a se remarca în culorile roș-albe.

Amicalul disputat pe terenul formației din Liga 4 a fost spectaculos, cu răsturnări de scor și o victorie a UTA-ei obținută în minutul 90.

În minutul 6, Capătă a deschis scorul pentru trupa lui Dan Cuedan, dar Bătrâna Doamnă a întors rezultatul până la pauză, prin reușitele semnate de Prună, minutul 37 și Iuga, minutul 44.

UTA a început mai bine partea a doua și Faur a făcut 3-1 la zece minute de la reluare. Sântana a reușit, apoi, să egaleze la 3, prin golurile marcate de Capătă, în minutul 75 și Prică, în minutul 83.

Finalul le-a aparținut utiștilor, iar Prună a marcat cel mai frumos gol al testului, cu o scăriță peste portarul advers, după o cursă de 35 de metri.

Cristi Todea a trimis în teren următorii jucători: Barna – D.Lazăr, Sabău, Opriș, Prună – Isac, Jorza – Sorato, Toma, A. Iuga – Faur. Au mai evoluat: Bodea – Curta şi Lezeu.

Victorii amicale cu uniriști și șoimi

UTA a învins mult mai clar, astăzi, pe terenul din Sânicolau Mic, divizionara terță Șoimii Lipova.

S-a terminat 4-0, după un meci de 100 de minute, în care Todea a apelat și la jucătorii de bază, începând cu: Bodea – R.Iuga, Manea, Roșca, Dinculescu – Stahl, Petra, Tănase – Buia, Hlistei – Curtuiuș. Timp de 70 de minute, UTA a folosit o formulă aproape de cea cu care ar putea începe primul meci al anului în Liga a II-a.

Petra a deschis scorul în minutul 20, pentru ca Iuga să mărească diferența până la pauză, 2-0.

Buia a făcut 3-0 după exact o oră de joc, pentru ca Hlistei să stabilească scorul final în minutul 90.

În partea a doua, la UTA au mai jucat Barna, Polgar, Popa, Opriș, Prună, Toma, Iuga și Jorza.

Șoimii Lipova a început în formula: Iliescu (69 Bujor) – Iova (90 Turai), Calvin (50 Pașcu), Vasiu, Filimon (90 Lupșe) – Dobrean (50 Kocsis), C.Poiană (69 Duță), S.Popa (65 Tiponuț) – Deta (D.Rusu 50), Trabalka (Himcinschi 50), Vasinc.

Manea a revenit la Arad și e gata să preia UTA!

Să mai amintim că la pauza meciului de astăzi a sosit la teren și impresarul FIFA Florin Manea, cel care a anunțat că săptămâna viitoare ar urma să preia UTA, alături de principalul său asociat.

Manea are garanțiile bancare solicitate de suporteri, declarând că vrea să aducă alături de el, la Arad, un conducător de club cu experiență în fotbalul românesc, cu titluri câștigate la Steaua și Dinamo.

Altfel, UTA își continuă seria testelor mâine, ora 12, când urmează să se deplaseze la Chișineu Criș, pentru meciul cu liderul Ligii 4 Arad, Crișul.

Foto: uta-arad.ro (Media Design)

Facebook Comments