Primarul Grad: „Comuna Secusigiu se dezvoltă cu fonduri europene și guvernamentale“

by Andreea Radu

Ne apropiem cu pași repezi de alegerile locale, pentru funcția de primar al comunei Secusigiu și pentru pozițiile de consilieri locali ai comunei, care vor avea loc în data de 9 iunie 2024, împreună cu alegerile pentru Parlamentul European.

Așadar, este ora bilanțului, iar astăzi, primarul Gheorghe Grad vine în fața dumneavoastră pentru a prezenta activitatea administrației locale pe care o conduce, în perioada 2020-2024.

Pentru început, primarul Gheorghe Grad va face o scurtă radiografie a problemelor cu care s-a confruntat de-a lungul celor aproape patru ani de mandat, după care vom trece la prezentarea proiectelor realizate sau în curs de realizare.

„Din păcate, lucrurile au stat mai rău decât mă așteptam în 2020, atunci când am candidat pentru funcția de primar. Situația din primărie a fost mult mai gravă față de ceea ce am știut ca cetățean sau membru al Consiliului local, iar asta ne-a afectat grav activitatea în ultimii trei ani și jumătate. Nu vreau să mai arăt cu degetul, nu caut polemici, spun doar realitatea. Numai cine a ocupat o astfel de funcție sau cine a lucrat într-o primărie poate să știe cât de greu este să o iei de la ZERO, atunci când ai un plan pe care vrei să-l pui în aplicare pentru dezvoltarea comunei. E foarte greu când vrei să depui un proiect pe fonduri europene și guvernamentale, iar la tine în comună domeniul public e vraiște, nu există CF-uri, nu există documentații necesare, trebuie să umbli luni de zile să pui parcelă lângă parcelă, să faci PUZ-uri, să intabulezi terenuri și așa mai departe. Așa că a fost mai greu decât mă așteptam. Știam că nu sunt pregătite proiecte, dar nu m-am gândit cât avem de muncit până să putem depune noi acele proiecte, iar pentru toată această muncă vreau să le mulțumesc colegilor din primărie, fiindcă nu a fost deloc ușor în acești trei ani și jumătate. Mai mult, în această perioadă, am fost afectați destul de serios, atât de pandemie, cât și de criza din energie, generată de războiul din Ucraina. În primul rând, ne-au afectat la nivelul veniturilor, care au scăzut în pandemie, iar apoi a cheltuielilor, care au crescut de când cu războiul din Ucraina. Și să nu uităm de cea de a treia criză, faptul că în perioada 2020-2022 am avut un guvern de dreapta, care a blocat absolut toate investițiile destinate comunităților locale. În primii doi ani, deși au fost blocate finanțările guvernamentale, noi am lucrat la o serie de proiecte, nu ne-am speriat, nu ne-am resemnat, am știut că lucrurile nu pot să continue în acest ritm la infinit. Așa că am avut o muncă titanică în primărie, de la documentații, la intabulări, de la proiecte tehnice, la studii de fezabilitate, DALI-uri etc. Ne-am pregătit în permanență, astfel încât să putem accesa orice linie de finanțare europeană sau guvernamentală care se va deschide. Și odată cu instalarea guvernelor PSD-PNL, lucrurile au început să se schimbe. S-a dat drumul Programului Național „Anghel Saligny“, Compania Națională de Investiții a deschis o serie de linii de finanțare, au apărut proiectele pe PNRR, deci am intrat în normalitate, iar administrațiile locale au început să fie din nou sprijinite. Iar rezultatele s-au văzut, pentru că avem o serie de proiecte depuse, care sunt deja într-un stadiu avansat, la multe dintre ele au început lucrările, la asfaltări, la școala mică de la Sânpetru German, la sala de sport și în această săptămână, cel târziu săptămâna viitoare, începem și la căminul de la Satu Mare“, spune primarul Gheorghe Grad.

Dar să vedem ce anume s-a realizat în acești trei ani și jumătate în fiecare comună, prezentare pe care ne-o face chiar primarul Gheorghe Grad.

Primul an de mandat

Deși am preluat mandatul de primar în luna octombrie 2020, practic, primul an de mandat, în care am putut să pregătesc și bugetul local și să putem munci la anumite proiecte, a fost 2021.

În acel an, am reușit să depunem trei proiecte pe noul program de investiții „Anghel Saligny“, demarat de Guvernul României. Primele două vizau asfaltarea străzilor paralele cu drumul județean, în Munar, Satu Mare, Sânpetru German și Secusigiu, câte 7 kilometri de străzi în fiecare proiect, iar al treilea proiect se referă la introducerea canalizării în comună. Pe lângă cele trei proiecte, am avut în plan încă unul, înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Secusigiu.

Tot în 2021, Primăria Secusigiu a reușit să asfalteze toate străzile prevăzute în buget. Este vorba despre două proiecte, realizate de primărie din fonduri de la bugetul local, care au vizat asfaltarea a peste 5 kilometri de drumuri în Munar, Satu Mare, Sânpetru German și Secusigiu.

În paralel cu asfaltarea străzilor, și în 2021 am realizat lucrări de pietruire a drumurilor, însă doar acolo unde a fost necesar. Am avut o altă abordare față de fosta administrație, în sensul că nu am pietruit străzi în neștire, nu am pus piatră acolo unde stratul era deja gros și nu erau gropi. Am avut doar lucrări de întreținere, de reparații la gropi, unde a fost cazul, iar un lucru foarte important a fost calitatea superioară a pietrei care s-a folosit la aceste lucrări.

Pentru prima dată, în 2021, administrația locală a comunei Secusigiu a alocat burse de merit elevilor cu rezultate deosebite la învățătură (burse alocate și în 2022, 2023, 2024). Este vorba despre elevii din clasele V-VIII, care conform legii pot să primească astfel de burse, în limita sumelor disponibile.

Cu sprijinul filialei judeţene a Crucii Roşii Arad, la inițiativa dr. Beniamin Dragoş, Primăria Secusigiu a reușit în 2021 să aducă din Elveția mobilier ultramodern pentru elevii din comună. Este vorba de un TIR întreg cu mobilier școlar, care a conținut băncuțe, mese, scaune, videoproiectoare, rechizite școlare și multe altele, tot ce este nevoie pentru o sală de clasă de nivel european.

Un alt proiect finalizat în 2021 este aleea care face legătură între Satu Mare și gară.

Al doilea an de mandat

După doi ani de pandemie (2020 și 2021), am avut un nou an greu, în principal din cauza războiului care se desfășoară la granițele noastre, în Ucraina, și care afectează întreaga Europă, din punct de vedere economic. Toate administrațiile locale au avut de suferit, iar creșterile de prețuri la utilități, în primul rând, au dat peste cap toate planurile noastre.

În ciuda situației economice, din punctul nostru de vedere a fost, totuși, un an bun, pentru că 2022 a fost anul relansării investițiilor.

Primăria Secusigiu a reușit în 2022 să obțină finanțări pentru proiecte foarte importante. Ministerul Dezvoltării a alocat 11,7 milioane de lei pentru comuna Secusigiu, prin Programul „Anghel Saligny“, pentru asfaltarea străzilor din Munar, Satu Mare și Sânpetru German. Suma maximă alocată pentru o comună a fost de 12 milioane de lei.

Tot în 2022, am câștigat două proiecte depuse pe PNRR. Primul vizează reabilitarea școlii mici din Sânpetru German, iar cel de-al doilea informatizarea primăriei, dotarea cu calculatoare noi, software, programe pentru plata online a taxelor locale, pentru depunerea documentațiilor și obținerea avizelor și autorizațiilor online.

De asemenea, în 2022, Primăria Secusigiu a depus proiectul privind introducerea gazului în comună, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“. Am spus încă de la început că șansele nu sunt mari pentru a obține fonduri, dar este un prim pas, pe care trebuia să-l facem, pentru că vor mai apărea și alte surse de finanțare.

La Compania Națională de Investiții, am depus trei proiecte în 2022: Sala de Sport din comuna Secusigiu, cu o tribună cu 180 locuri, căminul cultural de la Sânpetru German și branșamente gratuite la rețeaua de apă.

Tot în 2022, Primăria Secusigiu a finalizat auditul pentru modernizarea iluminatului public, investiție finanțată de Administrația Fondului de Mediu, unde a fost depus și aprobat un proiect prin care doream să modernizăm în primă fază iluminatul pe străzile centrale din cele patru sate, iar în etapa a II-a să modernizăm tot ce rămâne la nivel de comună.

De asemenea, în 2022 am primit o nouă finanțare de la OCPI, pentru cadastrarea gratuită a extravilanului localității.

În anul 2022, s-au realizat mai multe investiții de la bugetul local. Au fost executate ultimele lucrări la proiectul de asfaltare a străzilor, și anume acostamentele, montarea timpanelor, semnele de circulație și marcarea drumurilor. De asemenea, s-au montat coșuri noi de gunoi în comună, am avut reparații și modernizări la trotuare, s-a modernizat bucătăria de la Căminul cultural Secusigiu, s-au montat corpuri de iluminat în stațiile de autobuz.

O investiție importantă demarată cu fonduri de la bugetul local era construcția unei capele la Secusigiu și era pregătită licitația pentru capela de la Sânpetru German.

În 2022, în dotarea Primăriei Secusigiu a intrat un buldoexcavator nou, achiziționat din fonduri de la bugetul local. O investiție extrem de necesară, care va ajuta la diferite lucrări pe care administrația locală urmează să le realizeze în comună.

La capitolul învățământ, Primăria Secusigiu, în parteneriat cu Asociația Cetatea Voluntarilor, a finalizat în 2022 un proiect de modernizare a grădiniței și școlii din Munar, care este una dintre cele mai frumoase unități de învățământ din județ. Totul a fost posibil cu fonduri de la bugetul local, cu sprijinul Asociației Cetatea Voluntarilor – Anamaria Popa și a sponsorilor EuroSiguranța, FCC Environment România și L.I.C Expediții.

Învățământul a fost sprijinit așa cum se cuvine și în 2022, fiind alocate sume pentru buna funcționare a unităților de învățământ, pentru bursele elevilor, transportul copiilor și cadrelor didactice și pentru funcționarea de zi cu zi, astfel încât părinții să nu mai fie nevoiți să aducă bani de casă. Mai mult, am răsplătit personal performanța elevilor, organizând o tabără pentru primii 40 de elevi din comună, care au obținut cele mai mari medii în 2022.

Al treila an de mandat și prima parte a anului 2024

Spre deosebire de anii precedenți, când am avut pandemia și criza din energie, 2023 s-a dovedit a fi un an mult mai bun pentru administrațiile locale. Iar pentru noi, cei din administrația comunei Secusigiu, au început să apară rezultatele muncii titanice pe care am depus-o în anii 2020-2022. În acea perioadă, s-a muncit din greu la o serie de proiecte, cu finanțare guvernamentală sau europeană, care încep să-și arate roadele, iar în 2023 s-au făcut pași importanți pentru implementarea acestora.

Cel mai important proiect este, fără îndoială, cel privind asfaltările. La acel obiectiv, în 2023 am finalizat proiectul tehnic și licitația pentru stabilirea constructorului. Chiar dacă mi-aș fi dorit ca în toamna trecută să demarăm lucrările, birocrația ne-a pus bețe în roate și au apărut tot felul de probleme pe parcurs, care au îngreunat lucrurile. Însă, în cele din urmă am finalizat procedurile, iar la începutul acestui an am semnat contractul de execuție pentru acest proiect. În această primăvară, am demarat lucrările de asfaltare a străzilor din Satu Mare, Munar și Sânpetru German, în cadrul celui mai mare proiect de acest gen din istoria comunei. Străzile din cele trei localități au fost pregătite, iar la Sânpetru German și Munar s-a turnat deja asfaltul și urmează și Satu Mare. De asemenea, vom continua și proiectul de asfaltare a străzilor din localitatea Secusigiu, cu fonduri din bugetul local.

Avem două proiecte în derulare și la Compania Națională de Investiții. Mai întâi avem sala de sport, unde au început lucrările, din localitatea Secusigiu. Vom avea o sală de sport modernă, cu 180 de locuri, unde se vor putea practica diferite sporturi (fotbal, handbal, baschet, volei), dar și se vor organiza diferite evenimente. Al doilea proiect important este cel legat de construcția unui nou cămin cultural în Sânpetru German. Am pornit un proiect de la ZERO, am depus o cerere de finanțare la CNI și după lungi lupte am reușit să trecem de licitație, să încheiem contractul, am primit ordinul de începere a lucrărilor, iar în aceste zile demarăm lucrările.

Tot la CNI, avem depus un proiect pentru realizarea de branșamente gratuite la apă în toată comuna. Lucrăm și acolo la documentații, așteptăm avize și aprobări și sper să putem semna contractul de finanțare și demarăm licitația în această vară.

Pe Administrația Fondului de Mediu avem un proiect pentru iluminat public, care este aprobat, semnat, fiind finalizată licitația. La finalul acestui proiect, toate străzile vor avea iluminat public modern, cu LED, mai ales că în paralel noi am realizat deja o investiție de acest fel, din bugetul local, pentru străzile care nu erau prinse în finanțarea de la AFM.

Mai avem și finanțările din fonduri europene. Pe GAL Lunca Mureșului am achiziționat căsuțele care au fost montate în fața primăriei la Târgul de Crăciun și am depus un proiect pentru locuri de joacă, în timp ce pe PNRR avem proiectul de informatizare a primăriei, la care se lucrează deja, dar și cel pentru reabilitarea școlii mici din Sânpetru German, proiect care de asemenea este în execuție, fiind aproape finalizată partea de exterior. Până la începutul noului an școlar, la Sânpetru German vom avea o școală nouă, dotată la standarde europene. De altfel, avem câștigat un proiect pe fonduri europene, pentru dotarea tuturor școlilor din comună. Tot la capitolul educație, am obținut finanțare pe PNRR, pentru înființarea unui centru de zi pentru copii în localitatea Sânpetru German, destinat copiilor din toate satele comunei Secusigiu, care vor putea desfășura diferite activități după orele de la școală. În urma demersurilor pe care le-am făcut la Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, am reușit să includem școlile din comuna noastră în Programul Național „Masă Sănătoasă“ 2024, prin care toți elevii din comună vor beneficia de o masă gratuită, zilnic. Zilele trecute, am primit de la Ministerul Educației autorizația pentru grădinița din Secusigiu, care din toamnă va avea program prelungit.

În ciuda problemelor de la nivel național, am reușit să ducem la bun sfârșit o serie de investiții din bugetul local sau național și în 2023. Am reușit să reabilităm două cămine culturale, pe cel de la Satu Mare (unde amenajăm și o parcare) și cel de la Munar, astfel că avem două cămine care oferă condiții moderne atât pentru diferite evenimente private, cât și pentru evenimente ale comunității.

Școala din Munar a fost reabilitată și dotată cu sprijinul Asociației Cetatea Voluntarilor, un parteneriat care iată, se află la cea de a doua reușită, după ce în 2022 am modernizat și grădinița din Munar.

Am reușit să finalizăm capela din Secusigiu, una dintre cele mai frumoase din județ, realizată într-un timp record. În luna mai 2023, am avut și sfințirea, fiind onorați cu prezența de Înalt Preasfinția Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. Tot cu fonduri din bugetul local am finalizat și construcția unei capele la Sânpetru German, proiect finalizat în 2024.

În 2023, am asfaltat mai multe străzi din localitatea Secusigiu, pe un proiect finanțat din bugetul local. Vorbim de peste trei kilometri de drumuri realizate din fonduri de la bugetul local, care se adaugă proiectului pe care l-am finalizat în primii doi ani de mandat, unde am avut peste 5 kilometri de străzi. Acest proiect continuă și în 2024.

Tot din bugetul local, în 2023 am reușit să realizăm un teren sintetic nou în localitatea Sânpetru German, cu nocturnă, și să-l reabilităm pe cel din curtea școlii din Secusigiu, iar de zilele comunei s-au putut juca primele meciuri pe acele terenuri. De asemenea, la Munar s-au modernizat trotuare cu pavaj, proiect care va continua și în acest an, pe raza comunei.

În final, trebuie spus că toate aceste realizări pe care le-am prezentat, dar și altele pe care le-am omis fără intenție, au fost posibile datorită bunei colaborări pe care am avut-o cu membrii Consiliului Local, cu angajații Primăriei, cu conducerea școlii, dar și cu ceilalți factori de decizie din comunitatea noastră, și nu în ultimul rând cu sprijinul cetățenilor comunei noastre, fapt pentru care vă mulțumesc tuturor.

 

Facebook Comments