UTA Arad a pus în vânzare biletele pentru partida cu Petrolul Ploiești, ultimul meci din turul sezonului regular, pe care arădenii îl vor disputa pe teren propriu.
Suporterii pot cumpăra bilete online, de pe uta-arad.ro și iaBilet.ro, dar și de la punctele de vânzare ale clubului.
La Fan Shop UTA, biletele sunt disponibile în zilele de 3, 4 și 5 noiembrie, între orele 15:00 și 18:00. Vineri, 6 noiembrie, casa de bilete de la Arena „Francisc Neuman” va fi deschisă între orele 14:00 și 17:30.
Copiii cu vârsta de până la 3 ani beneficiază de acces gratuit. Pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani se acordă o reducere de 50%, exclusiv în Peluza Sud, sectorul R.