USR Arad a venit cu propuneri la Regulamentul pentru Ștrand și Patinoar

by Andreea Radu

USR Arad a participat la dezbaterea publică privind Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a zonelor de agrement. Filiala locală a USR a înaintat o serie de propuneri concrete ce ar urma să îmbunătățească regulile după care se organizează și funcționează atât Ștrandul „Neptun” cât și Patinoarul.

Printre amendamentele aduse la documentul oficial se numără reglementarea accesului și staționării autovehiculelor celor cu căsuțe dar și celor care transportă persoane cu handicap. Reprezentanții USR au mai cerut includerea unor măsuri care ar asigura o implicare suplimentară, pe termen mediu, a chiriașilor teraselor și spațiilor comerciale, prin extinderea posibilității închirierii „pe perioade de la 1 la 5 ani”.

A fost subliniată necesitatea clarității regulilor, prin detalierea precizărilor acolo unde este cazul. Pe lângă principiul enunțat anterior, s-a pus accent pe informarea transparentă asupra Regulamentului, adică afișarea prevederilor ce privesc vizitatorii ștrandului și patinoarului, în locuri vizibile și într-o formă ușor de citit. În acest fel se evită sau se reduc situațiile în care pot fi amendați arădenii.

Florin Stana, USR Arad: „Am amendat proiectul de regulament pentru a îmbunătăți experiența celor care folosesc zonele de agrement, dar și pentru a ușura activitatea administrație în viitor. De aceea sunt recomandări și pentru zona comercială și pentru zona de bazine și pentru cei cu căsuțe. De exemplu, trebuie menționată în regulament buna funcționare a iluminatului public și în proximitatea căsuțelor, nu doar pe alei, drumuri și parcări. Un alt exemplu este echiparea cu mănuși înaintea intrării pe patinoar, pentru siguranța utilizatorilor acestei zone de agrement. Sperăm că aceste propuneri să fie acceptate, așa cum s-a anunțat în dezbaterea publică.

Facebook Comments