UNIV.GOLDIS ICIM CASTIGA IN PRELUNGIRI, IAR TITLUL SE JOACA!

by webeditor

Montate să şteargă impresia slabă lăsată ieri, baschetbalistele de la ICIM au început mai bine jocul doi al finalei campionatului, dar tot cu Williams în prim-plan. CSM Târgovişte nu s-a lăsat impresionată, iar Poole şi Givens au făcut ce au vrut cu apărarea ICIM-ului, fără soluţii în faţa atacurilor devastatoare ale oaspetelor, 17-22 după primul sfert. Susţinute de o Polivalentă arădeană arhiplină, „galben-albastrele” au revenit în joc tot pe mâna americancei Williams, autoare a două triple. Givens şi-a continuat însă recitalul, iar finalul sfertului doi a fost la discreţia totală a Târgoviştei, care conducea la pauza mare cu un îngrijorător 45-37. Aradul a mai echilibrat balanţa în sfertul trei, în care a revenit, dar nu a rezistat ritmului impus de americancele CSM-ului, astfel că după 30 de minute era 60-54.

Coker a salvat Aradul cu o triplă în ultimele 3 secunde!

Poole şi Sanford au ieşit la rampă pe final şi au dat iluzia unei victorii uriaşe, care era sinonimă cu titlul. Târgoviştea a condus cu 72-65 şi 73-67, dar Poole şi Green au irosit incredibil o serie de „libere”, iar Coker a aruncat în disperare cu trei secunde înaintea finalului, aruncând tribunele în aer cu o triplă, 76-76 după timpul regulamentar! Brosovszky, Rhoads, respectiv Huţanu şi Sanford, au fost eliminate pe final pentru 5 greşeli. În prelungiri, tot Târgovişte a fost la conducere, 84-80 când mai erau doar două minute, dar arădencele au fost mai proaspete pe final, fiind purtate pe val şi de tribune. Engelman şi Cosby au rezolvat meciul în ultimele secunde, iar Univ.Goldiş ICIM obţine o victorie de mare moral, scor final 87-86, care egalează situaţia la general în finala Ligii Naţionale de baschet, 1-1 după primele două meciuri de la Arad. Coker 17 (2×3), Williams 17 (2×3), Broomfield 17, Engelman 12, Cosby 12 (1×3), Rhoads 7 (1X3) şi Brosovszky 5, au fost marcatoarele ICIM-ului în acest al doilea meci. Ultimul act al campionatului se mută la Târgovişte, unde marţi şi miercuri se joacă meciurile 3 şi 4, gazdele fiind acum favorite la titlu. (sportularadean.ro)

Facebook Comments