UN NOU MITING PENTRU SALVAREA PARCULUI EMINESCU, IN 7 FEBRUARIE

by Cosmin Mihuta

În 7 februarie 2015, ora 11, Grupul Salvaţi Parcul organizează un nou miting, la Crucea Eroilor, în Parcul Eminescu. „Declarațiile primarului Falcă de acum două săptămâni prin care a anunțat renunțarea la proiectul de transformare a parcului Eminescu în parcare, nu au fost urmate de nici un fel de măsuri. Dimpotrivă, oficialitățile s-au lansat într-o serie de acțiuni prin care au susținut oportunitatea și legalitatea proiectului.
Nici măcar anunțul Prefecturii Arad prin care aceasta a recunoscut caracterul ilegal al Hotărârii CLMA nr. 201/2014 — hotărârea care permite transformarea parcului în parcare — și a decis atacarea în instanță a acestui act, nu a determinat Primăria sau Consilul Local să-și reevalueze atitudinea. Așadar, primăria continuă proiectul de desființare a parcului Eminescu și realizare pe acel loc a unei parcări“, susţin reprezentanţii ONG-urilor care se opun proiectului primăriei.

„În această situație, așa cum am mai anunțat, protestele noastre se intensifică. Îi așteptăm sâmbătă, 7 februarie 2014, la ora 11, în parc pe toți arădenii care cred că avem nevoie de acest parc, de un aer curat și de un oraș al oamenilor“, se arată într-un comunicat al Grupului Salvaţi Parcul Eminescu.

Protestul Salvați Parcul Eminescu este susținut de: Alternativa Civică, Asociația Pro Urbe, Mișcarea Arădeană, Respiră Verde, Galeria Oldart, Centrul pentru Studii și Inițiativă Civică, Asociația „Miloș Cristea”, Asociația Krysallis, Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad, ULAL Arad.

Facebook Comments