UN MEDICAMENT VITAL PENTRU BOLNAVII DE CANCER NU SE MAI GĂSEȘTE ÎN SPITALE

by Florian Popa

Medicamentul citostatic Lanvis, folosit pentru multe tipuri de cancer, nu mai poate fi găsit în multe spitale din ţară. Potrivit Ministerului Sănătăţii, problema ar ţine de producător, care are probleme în a livra medicamentul la timp, scrie Jurnalul.

În prezent, ministerul a început o campanie de căutare a medicamentului prin spitalele din ţară şi de redistribuire a acestuia la unităţile cu un număr mare de pacienţi.

Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, spune că se vor căuta surse alternative pentru achiziţionarea medicamentului, plângându-se că notificările privind diminuarea storcurilor au venit prea târziu.

„Este o problemă de producător, în sensul în care acesta are dificultăţi să se aprovizioneze. Această situaţie nu se regăseşte numai în România, ci şi în mai multe ţări din Europa”, a declarat Colintineanu. Potrivit acestuia, notificarea că medicamentul nu se mai găseşte a venit de la Institutul Fundeni.

„Sesizarea de la I.C. Fundeni privind criza acestui medicament a venit în 18 august, în condiţiile în care ei erau la ultima cutie cu acest citostatic. Informarea e venită cam târziu”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, admiţând, însă, că probleme cu stocurile privind acest medicament au mai fost şi în trecut. Colintineanu a adăugat că în prezent se centralizează stocurile, întrucât sunt spitale în ţară care mai au acest medicament, şi va fi redirecţionat în unităţile medicale în care se tratează mulţi pacienţi cu leucemie.

Facebook Comments