Consiliul Județean Arad, gazda unei întâlniri cu reprezentanții Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Consiliul Județean Arad, gazda unei întâlniri cu reprezentanții Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Consiliul Județean Arad a fost, astăzi, gazda unei întâlniri cu o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, în cadrul unei vizite dedicate cunoașterii realităților economice, sociale și administrative ale județului Arad și rolului pe care acesta îl are în dezvoltarea regională.
Delegația Ambasadei britanice a fost formată din domnul David Edmondson, consilier politic și economic, și doamna Maria-Elena Camarașcu, Senior Political Officer. Întâlnirea a fost găzduită de domnul Péró Tamás, vicepreședintele Consiliul Județean Arad.
Discuțiile au urmărit o mai bună înțelegere a diversității județului Arad, a direcțiilor de dezvoltare regională și a rolului pe care Aradul îl are în contextul economic și administrativ al regiunii de Vest și al României. Vicepreședintele Péró Tamás a prezentat principalele atuuri ale județului, precum și proiectele prin care administrația județeană urmărește consolidarea infrastructurii, dezvoltarea economică și creșterea atractivității turistice a Aradului.
Un capitol important al întâlnirii a fost dedicat potențialului economic al județului, fiind prezentate oportunitățile oferite de Zona Liberă Curtici-Arad și Aeroportul Internațional Arad, elemente importante pentru conectarea județului la fluxurile comerciale și de transport naționale și europene. Zona Liberă Curtici-Arad are două platforme, inclusiv una în vecinătatea Aeroportului Internațional Arad, iar infrastructura existentă permite conexiuni rutiere, feroviare și aeriene.
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad a prezentat, de asemenea, proiectele de investiții derulate cu ajutorul fondurilor europene, cu accent pe infrastructura rutieră și infrastructura de sănătate. Printre proiectele discutate s-au numărat Centura de Est a municipiului Arad, finalizată, și Centura Arad Nord- Est, aflată pe agenda de lucru, drumul expres Arad-Oradea, investițiile în infrastructura medicală, inclusiv proiectele privind reabilitarea și modernizarea Spitalului de Oncologie, a Spitalului Municipal și a Spitalului de Psihiatrie Căpâlnaș, toate finalizate și proiectul privind construirea unui nou complex Matern-Pediatrie, proiect major, în așteptarea surselor de finanțare, precum și alte investiții menite să modernizeze serviciile publice și să îmbunătățească accesul cetățenilor la acestea. În cadrul întâlnirii au fost abordate și proiectele culturale și turistice ale județului, precum și direcțiile de dezvoltare avute în vedere pentru perioada următoare. Strategia de dezvoltare a județului include investiții în infrastructura culturală și în modernizarea unor obiective de patrimoniu, între acestea regăsindu-se proiecte pentru Palatul Cultural și Biblioteca județeană „A.D. Xenopol”.
„Aradul are o poziție strategică în regiunea de Vest, iar dezvoltarea sa este strâns legată de infrastructură, de capacitatea de a atrage investiții și de valorificarea potențialului economic, turistic și cultural al județului. Întâlnirea cu reprezentanții Ambasadei Britanice a fost un bun prilej pentru a prezenta proiectele pe care le avem în derulare și direcțiile în care dorim să dezvoltăm județul în perioada următoare. Aradul are multe resurse și oportunități, iar deschiderea către dialog și colaborare internațională este importantă pentru promovarea acestora”, a declarat Péró Tamás, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.