UN CETATEAN BULGAR A INCERCAT SA TREACA FRONTIERA CU UN AUTOTURISM NEINMATRICULAT

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană de sex masculin, cetăţean bulgar, care conducea un autoturism cu numere de Germania, radiat din circulaţie din anul 2012.

În data de 12.05.2015, orele 11.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul bulgar Silyan Nadezdov A., în vârstă de 36 de ani, conducând un microbuz marca Peugeot Boxer, cu numere de înmatriculare nemţeşti.
Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi documentele autovehiculului.
Acesta a prezentat un certificat de înmatriculare şi o carte de identitate eliberate de autorităţile germane. Existând suspiciuni asupra autenticităţii documentelor şi a plăcuţelor de înmatriculare, politiştii de frontieră au demarat cercetările.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul ca microbuzul a fost radiat din circulaţie din data de 05.06.2012.
Faţă de acestea, bărbatul a declarat faptul că a achiziţionat autoturismul din Germania, de la o persoana necunoscută, contra sumei de 300 de euro, aceasta i-a dat documentele şi numerele de înmatriculare şi nu avea cunoştinţă despre faptul că maşina este radiată din circulaţie.
Având în vedere cele constatate, poliţistii de frontieră arădeni s-au sesizat faţă de fapta de conducere a unui vehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments