UN BARBAT DIN LIPOVA A FOST ARESTAT PENTRU CAMATARIE SI SANTAJ

by Florian Popa

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, au solicitat Judecătoriei Lipova, la data de 20.01.2015, arestarea preventivă a inculpatului Lingurar Valer Ioan Laurian (aflat în stare de reţinere), pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cămătărie. Judecătoria Lipova, a admis propunerea formulată de procurori şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, inculpatul Lingurar Valer Ioan Laurian a acordat persoanei vătămate B.F. un împrumut cu o scadenţă mai lungă, pentru ca, ulterior, începând cu data de 20.06.2014, prin exercitarea repetată a unor acte de constrângere psihică, să o determine să restituie o sumă mai mare decât cea împrumutată cu 200 lei.

Totodată, s-a mai stabilit că, procedând într-o manieră similară cu persoana vătămată F.A., inculpatul Lingurar Valer Ioan Laurian a obţinut de la aceasta cu 250 lei mai mult decât suma ce i-a fost remisă cu titlu de împrumut.

Inculpatul este cercetat în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii acestuia.

Facebook Comments