Șef nou la Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad
Marți, 12 septembrie, a.c., în prezența domnului Colonel Gheorghe – Sebastian CUCOȘ, împuternicit Inspector General al Jandarmeriei Române, a avut loc predarea – primirea comenzii Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, între domnul Colonel(r) Nicolae – Sorin Axenti care a trecut...
Ministrul de Interne, Carmen Dan: ”Îi felicit pe cei care au intervenit la Arad pentru gestionarea situaţiei produsă de intemperii”
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost prezentă, luni, în Arad. Aceasta a avut o discuţie cu prefectul Florentina Horgea şi cu reprezentanţii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma vijeliei care s-a abătut duminică asupra municipiului şi judeţului Arad. Ministrul a ţinut...
Dorel Căprar, prezent la manifestările dedicate luptei de la Păuliş
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost prezent duminică la manifestările organizate în comuna arădeană Păuliş. S-au împlinit 73 de ani de la luptele ce au avut loc aici, lupte care au reprezentat un reper în istoria ţării noastre. „În acest an s-au împlinit 73 de ani...
Lucrări marca „Falcă”. Au tencuit direct peste amporă, iar bucăţile din perete s-au desprins
Lucrările făcute la blocul de locuinţe sociale de pe strada Tarafului, din municipiul Arad, reprezintă o nouă dovadă a bătăii de joc a autorităţilor locale la adresa arădenilor. Aici, au fost aplicate bucăţi mari de amporă peste pereţii exteriori ai clădirii. Aceste bucăţi de...
Dezastru la Moneasa, în urma furtunii. 12 turiști sunt rătăciți
Furtuna de duminică după-amiaza a făcut dezastru în stațiunea arădeană Moneasa. Zeci de copaci au fost doborâți la pământ, în urma rafalelor de vânt. Pe aleea din fața hotelului Parc au fost distruse mai multe autoturisme pe care au căzut brazii înalți de peste 10 metri. Nu mai...
Copac smuls cu tot cu asfalt, la spitalul din Dezna
Furtuna care a lovit judeţul Arad, în cursul după-amiezii de duminică, a produs pagube serioase și la spitalul din localitatea Dezna. O parte a acoperișului uneia dintre clădiri a fost smulsă de vântul puternic. Mai mulţi copaci au fost scoși din rădăcini, dar din fericire nu au rănit...
Memorabil: Daniela Dodean aduce titlul european pentru România!
Echipa feminină a României a cucerit în această seară titlul european la tenis de masă, scor 3-2 în finala cu Germania, după mai mult de trei ore şi jumătate de joc! Finala continentală din Luxemburg a început fabulos, cu poate cel mai frumos meci al Europeanului, întâlnindu-se cele...
O femeie a murit în urma vijeliei care a lovit Aradul
O femeie a murit, în urma vijeliei care a lovit județul Arad, duminică după-amiaza. Aceasta a decedat după ce o bucată desprinsă dintr-un copac a căzut peste ea. Incidentul s-a petrecut în stațiunea Moneasa, una dintre zonele cel mai rău afectate în urma intemperiilor de duminică. Din...
Vijelia a făcut prăpăd în Arad. Copaci smulși, drumuri blocate și mașini avariate (FOTO)
Update: O persoană a decedat în Moneasa, în urma furtunii din această după amiază. Vijelia care s-a abătut duminică după-amiaza asupra municipiului și județului Arad a făcut prăpăd în mai multe zone. În doar jumătate de oră, vântul extrem de puternic a produs pagube...
UPDATE: România - Rusia 3-0 şi Dodean joacă pentru aurul european!
UPDATE: Reprezentativa feminină de tenis de masă a României s-a calificat astăzi, în stil mare, în finala Campionatelor Europene pe echipe din Luxemburg! După 3-0 în sferturi cu Portugalia, victorie care le-a asigurat deja medalia continentală, “tricolorele” au spulberat în semifinale...
Deputatul Pistru a demisionat din funcția de vicepreședinte al PNL Arad
Ceea ce dimineață părea doar un zvon, iată că în cele din urmă s-a confirmat: deputatul Eusebiu Pistru a decis să demisioneze din funcția de vicepreședinte al PNL Arad, invocând modul în care acționează atât conducerea centrală a PNL, cât și cea locală. Pistru susține că a...
Deputatul Eusebiu Pistru ar putea părăsi PNL
Deputatul arădean Eusebiu Pistru ar putea pleca din PNL, susţine presa centrală. După plecarea Ramonei Mănescu și a senatorului Vergil Chițac, amândoi plecați din cauza nemulțumirilor față de actuala conducere a PNL, alte două persoane sunt pe picior de plecare din PNL. Este vorba...
Un TIR s-a răsturnat într-o curbă din Curtici
Un TIR s-a răsturnat peste gardul unei societăţi comerciale din oraşul arădean Curtici. Incidentul s-a petrecut vineri dimineaţă, puţin după ora 10. Din primele informaţii, nu există victime ale acestui incident. Şoferul autotrenului a făcut o manevră greşită, din motive...
Strada Crişan, un nou exemplu de incompetenţă din partea administraţiei Falcă
Gheorghe Falcă anunţa, la începutul acestei luni că toate problemele apărute la drumurile din muinicipiul Arad, în urma unor lucrări, vor fi remediate până în data de 11 septembrie. Astăzi, 15 septembrie, vedem că lucrurile nu stau de loc aşa. Livearad.ro a prezentat de-a lungul...
O femeie a intrat cu maşina într-o conductă de gaz din municipiul Arad
O şoferiţă a intrat cu autoturismul într-o conductă de gaz. Incidentul s-a petrecut joi la orele amiezii pe strada Pionierilor din cartierul arădean Alfa. Pompierii arădeni au intervenit şi au oprit furnizarea gazului în zonă, până la sosirea echipelor de intervenţie de la compania de...