Ultima etapă în C4: Cermeiul e salvată, dar vrea să încurce liderul

by Sorin Haut

Ultima etapă din C4 e, până la urmă, fără emoţii pentru Lunca Teuz Cermei. Asta după ca urmare a deciziei Comisiei de Competiţii de la FRF, care a anulat, cu o rundă înaintea finalului de campionat, rezultatele celor de la CNP Timişoara, ştergând-o deja din clasament. În fine, concluzia e că seria arădenelor a rămas în 14 echipe și, prin urmare, retrogradatele se știu deja, Mama Mia Becicherecu Mic și Internațional Bălești.

Chiar şi aşa, Cermeiul vrea să încurce, în ultimul meci, liderul autoritar Şirineasa, care dacă câştigă şi acest ultim meci e promovată sigur în Liga a II-a, chiar şi cu suspendarea record de 9 puncte, ce ar urma să fie dictată de FRF.

Sebişenii au meci pe terenul retrogradatei din Băleşti, dar mai au de doi bani speranţă de promovare, chiar şi o victorie având nevoie de Şirineasa şi Reşiţa să se încurce ambele, în ultima etapă.

Şoimii Lipova încheie campionatul cu un un meci ce practic nu contează, în faţa puştilor de la CNP Timişoara, trupa de pe valea Mureşului având totuşi ambiţia să termine cu victorie actuala stagiune.

Liga a III-a, seria 4, ultima etapă:
Lipova – CNP Timișoara, vineri, ora 18
Giarmata – Lugoj, vineri, ora 18
Deva – Hermannstadt 2, vineri, ora 18
Șirineasa – Cermei, sâmbătă, ora 18
Filiași – Reșița, sâmbătă, ora 18
Bălești – Sebiș, sâmbătă, ora 18
Craiova 2 – Becicherecu Mic, sâmbătă, ora 18
ACS Ghiroda stă.

Clasament
1.ACS Şirineasa 27 21 6 0 72-15 69
2.Naţional Sebiş 27 18 5 4 73-24 59
3.Şcolar Reşiţa 27 17 7 3 64-19 58
4.CSM Lugoj 27 17 5 5 63-32 56
5.CSU 2 Craiova 27 14 3 10 58-36 45
6.ACSO Filiaşi 27 9 10 8 38-32 37
7.Şoimii Lipova 27 10 7 10 43-41 37
8.Hermannstadt 2 27 9 6 12 49-60 33
9.Cetate Deva 27 8 8 11 47-39 32
10.ACS Ghiroda 28 9 5 14 43-46 32
11.CNP Timişoara 27 10 2 15 37-60 32
12.LT Cermei 27 8 7 12 48-54 31
13.Giarmata 27 8 5 14 50-63 29
14.Inter Băleşti 27 4 4 19 21-64 16
15.Becicherecu Mic 27 0 2 25 8-129 2

Facebook Comments