TRUPELE LUI FALCA AU VOPSIT PANOURILE ELECTORALE DIN CENTRUL ARADULUI

by Cosmin Mihuta

Nu trece zi fără ca trupele de campanie ale primarului Gheorghe Falcă să nu își dea măsura educației sau, mai bine zis, a proastei creșteri. De la începutul campaniei, zi de zi asistăm la campania agresivă, mizerabilă, la murdărirea orașului, la distrugerea materialelor electorale ale adversarilor. Campania probabil e croită după chipul și asemănarea liderului, altfel nu se explică de unde atâta agresivitate.

Nu mai departe de ieri am prezentat panourile cu Victor Ponta, distruse de cei de la PDL, în zona 300. Astăzi, avem parte de noi dovezi de proastă creștere, fiindcă altfel nu poți să caracterizezi vopsirea unor panouri publicitare din centrul Aradului. Întâmplător, pe perioada campaniei electorale, panourile cu pricina (care aparţin unei firme private) conțin mesaje ale candidatului PSD Victor Ponta. Vopsind sticla acelui panou, trupele lui Falcă şi-au bătut practic joc de firma de publicitate, care ar trebui să facă o plângere penală, pentru actele de vandalism ale trupelor portocalii. Sperăm că funcţionează renumitele camere de luat vederi cu care se lăuda Gheorghe Falcă, pentru a putea fi depistaţi aceşti derbedei care murdăresc oraşul distrugând materialele adversarilor şi lipind afişe cu Iohannis pe toţi stâlpii, copacii sau clădirile întâlnite în cale.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

panou4

panou5

Facebook Comments