Potrivit președintelui american Donald Trump, Israelul a acceptat termenii pentru încheierea unui armistițiu de 60 de zile în războiul cu Hamas, din Fâșia Gaza, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. „Israelul a acceptat condițiile necesare pentru finalizarea armistițiului de 60 de zile, timp în care vom lucra cu toate părțile pentru a pune capăt războiului”, a scris președintele american pe platforma sa Truth Social. Vestea a fost transmisă după ce, la Washington, a avut loc o întrevedere între oficiali americani și israelieni.
Donald Trump a cerut liderilor Hamas, marți, să accepte „propunerea finală” pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, care urmează să le fie transmisă în curând. De altfel, propunerea le va fi prezentată de egipteni și qatarezi, care, potrivit lui Trump, și-au adus aportul la procesele diplomatice pentru pace.
„Qatarezii și egiptenii, care au lucrat intens pentru a contribui la pace, vor prezenta această propunere finală”, a scris, de asemenea, președintele SUA pe platforma sa Truth Social. „Sper, pentru binele Orientului Mijlociu, ca Hamas să accepte acest acord, deoarece situația nu se va ameliora – se va înrăutăți doar”, a avertizat el.
Războiul a izbucnit în urmă cu aproape doi ani, pe 7 octombrie 2023, atunci când militanți conduși de mișcarea islamistă palestiniană Hamas au luat 251 de ostatici și au ucis 1.200 de persoane, majoritatea civili. Ulterior, campania militară a Israelului a ucis aproape 55.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform autorităților medicale din Fâșia Gaza, și a distrus o mare parte din enclavă.
Trump: Israelul a acceptat să încheie un armistițiu în Gaza
Facebook Comments
previous post