Aradul s-a numărat printre bornele regretatului campion Mihai Leu
Mihai Leu s-a stins din viață în seara de 1 iulie 2025, la vârsta de doar 56 de ani, după zece ani de luptă cu o boală cruntă și nemiloasă. Un model pentru sportul românesc, Mihai Leu a fost o figură emblematică în box dar și în automobilism. În anul 1997, Mihai Leu era campion mondial WBO la categoria semimijlocie. În box are un palmares incredibil: 28 de victorii din tot atâtea meciuri disputate, 11 dintre acestea obținute prin KO. După ce s-a retras din box, Mihai Leu nu a stat departe de sport și s-a dedicat automobilismului sportiv. Astfel, în 2003 devenea campion național la raliuri, participând la numeroase etape.
Hunedoreanul Mihai Leu a onorat județul nostru din postura de organizator al Raliului Aradului, timp de un deceniu (2009-2020), dar și la „speciala” din centrul orașului. Ultima ediție a Raliului Aradului s-a desfășurat în 2019, iar un an mai târziu, după câteva amânări, s-a decis anularea etapei de la Arad. Pe 25 mai 2018, Mihai Leu făcea un tandem spectaculos cu Ionuț Popa, regretatul antrenor al Aradului, la o cursă specială.