TRICOLORII NU SE TEM DE ATMOSFERA DE LA BUDAPESTA: „SUNTEM SIGUR FAVORITI”

by Sorin Haut

Lotul României a plecat în Ungaria pentru meciul de vineri din calificările pentru EURO 2016 şi tricolorii privesc cu încredere partida de la Budapesta. 22.000 de fani vor umple Groupama Arena. La fel ca Gabi Torje, Anghel Iordănescu ştie cum se vor calma ultraşii maghiari.

„Atmosfera poate fi una extraordinar de ostilă, una caldă sau una moartă, în situaţia în care echipa noastră domină jocul, controlează jocul şi dacă înscriem şi rapid s-ar putea ca atmosfera la care faceţi referire să fie una extrem de acceptabilă pentru noi.

Suntem încrezători. Dorim foarte mult să avem o prestaţie bună. Până la urmă, cele două meciuri, cu Ungaria şi Grecia, ar putea decide soarta calificării”, a comentat „Generalul” la plecarea spre Ungaria.

Fără înfrângere în noul mandat al lui Anghel Iordănescu şi pe locul7 în clasamentul FIFA, românii ştiu că sunt favoriţi, chiar daca singurul gol primit în această campanie a venit din partea maghiarilor, tricolorii sunt convinşi că le sunt superiori viitorilor adversari.

„Suntem în mod cert favoriţi. Conducem această grupă de calificare, suntem în top 10 în clasamentul FIFA, prin urmare plecăm cu prima şansa în acest meci. Repet, trebuie să mergem cu acest gând, cu acest obiectiv de victorie”, a spus şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

În ultimele 7 meciuri directe cu Ungaria, românii au încasat doar trei goluri.

Meciul Ungaria – România este programat vineri, 4 septembrie, de la ora 21:45, la Budapesta.

Facebook Comments