Trenurile de marfă au ajuns să circule cu 17 km/h

by Adrian Pavel

În lipsa unei infrastructuri feroviare performante şi în lipsa investiţiilor în sistemul feroviar, trenurile de marfă au ajuns să circule şi cu viteza de 17 kilometri pe oră, spune preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), Grigore Mare, potrivit Agerpres.

Două sindicate feroviare, FNFMCV şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Transporturi ELCATEL, au organizat pichetarea sediului Guvernului, în semn de protest faţă de lipsa de investiţii din sectorul feroviar.

„Motivele (nemulţumirilor sindicaliştilor, n.r.) sunt mai vechi, sunt de vreo 30 de ani, dar astăzi s-a umplut paharul. Sunt 4 motive mai importante: lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară, lipsa investiţiilor infrasîn material rulant, falimentarea CFR Marfă şi amânarea aplicării statutului personalului feroviar. Cu toţii ne dorim să avem o infrastructură feroviară performantă, să ne deplasăm dintr-un punct în altul în cel mai scurt timp, nu cu viteza melcului de 30-40 kilometri pe oră şi chiar 17 kilometri la marfă. Asta înseamnă că de la Bucureşti la Cluj mergi în 11-12 ore”, a spus Grigore Mare.

Liderul de sindicat a solicitat Guvernului să aloce sectorului feroviar bani de investiţii, conform digi24.net.

„Astăzi acţiunea a avut loc la Guvern şi în alte 7 locaţii din ţară – Prefecturile Craiova, Cluj, Braşov, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Constanţa, deci în toate cele 8 Regionale ale căii ferate din ţară au fost pichetări. Noi am transmis un semnal de alarmă, pentru ca cei care ne conduc să se îndrepte spre sectorul feroviar, pentru că în ultimii 30 de ani de zile prea puţini s-au uitat spre sectorul feroviar, acesta fiind un instrument foarte important în dezvoltarea naţiunii. Trebuie să avem şi un transport bine pus la punct”, a spus el.

„De la Guvern aşteptăm să ne dea banii, că fără bani nu putem face investiţii. Anul trecut a fost promulgată legea statutului personalului feroviar şi anul acesta trebuia să intre în vigoare, cu data de 7 martie, iar acest Guvern s-a hotărât să-i amâne aplicarea până anul viitor”, a adăugat Grigore Mare.

Liderul de sindicat a atras atenţia şi asupra situaţiei dificile a personalului din sectorul feroviar.

„Ceferiştii au salarii derizorii, foarte mici, au probleme de sănătate, ei nu pot lucra până la 65 de ani, eu nu mă simt confortabil ştiind că la pupitru se află un angajat care are probleme de sănătate şi cu o vârstă înaintată. În sistemul feroviar personalul e foarte îmbătrânit, el trebuie întinerit, avem o lipsă acută de personal calificat, acel personal nu se califică de azi pe mâine, are nevoie de timp şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi la schimbul de generaţii”, a mai spus el.

Facebook Comments