TREI LOCALITĂȚI DIN PODGORIA ARADULUI RĂMÂN JOI FĂRĂ APĂ

by Dana B.

Joi, 18 august 2016, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S.A., are loc o nouă cuplare de conducte de apă potabilă.

Lucrarea este realizată în cadrul contractului CL9 „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ghioroc, Cuvin, Miniş, Păuliş şi Lipova”, vizând reabilitarea şi extinderea sistemului de distribuţie apă potabilă şi a celui de canalizare în cele cinci localităţi şi reprezintă continuarea lucrărilor începute săptămâna trecută. Astfel noua reţea, realizată de curând în cadrul Proiectului Major de Finanţare Europeană, va fi racordată la reţeaua existentă, fiind necesară întreruperea parţială a furnizării de apă potabilă în Ghioroc, cu afectarea străzilor Crişan, Cloşca, Horia, M. Eminescu, 23 August, N. Bălcescu şi M. Eminescu şi întreruperea totală în localităţile Covăsânţ şi Cuvin. Furnizarea va fi oprită joi, 18.08.2016 în intervalul orar 08:00 – 18:00.

La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din localităţile menţionate. Recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa pentru consum şi în uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada executării lucrărilor.

Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

 

 

 

Facebook Comments